Ce muschi ai facut Marian!?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand merg la petreceri (care se anunta foarte interesante) ma lasa rece tot ce vad, tot ce aud. Faptul ca vezi tot felul de dudui (pe care daca le intrebi cu ce se ocupa, iti trantesc niste denumiri englezesti de nu-ti mai trebuie nimic), faptul ca toata lumea se imbulzeste la mancare, muzica e data la maximum (nu te intelegi cu cel cu care vorbesti), totul fiind o conventie, nu ma impresioneaza. Nici nu cred ca asta e scopul. Dar nici distractia nu e cuvantul de ordine. Nu-mi plac petrecerile mondene. Sunt inutile (poate cele caritabile sa conteze), pierzi timp, si inca ce de timp... Asta, cand totul se scurge cu viteza luminii.
La petrecerea HBO-10 ani nu m-a impresionat nimic. Da, o vezi pe Dorotheea Petre, ii zambesti lui Gyuri Pascu, te saluti in treacat cu Cristi Mungiu, Topescu e si el, Geanina Corondan se fataie cu caciulite sic, dar cand stiu ca toti vin pentru a se intalni cu vechi prieteni sau pentru ca e o obligatie, sau pentru ca au colaborat cu respectivele brand-uri, nu ca sa vorbeasca cu tine, nu ca sa anunte vreun proiect, nu te mai intereseaza. Pentru ca mi se pare foarte iritant sa mergi ca ziarist sa tragi de maneca un artist si sa-l intrebi ce face sau cum a zis o colega: 'Ce muschi ai facut Marian (Ionescu)!? Oare atat de... in pana de idei sa fii, incat doar acest aspect sa te intereseze? Oare Marian a mai facut si altceva, in afara de sala? Nu ma intereseaza. Oricum, pe mine una nu ma interesa nici cu cine vin ei, 'vedetele', nici cu cine pleaca, mai ales cu cine fac gimnastica si nici cu ce masina sau iubit se afiseaza. In schimb observi, cu mila, aceleasi persoane care arunca in poseta mancare si care se alimenteaza pentru saptamana in curs. E un sport des intalnit in istoria petrecerilor mondene.
Plictiseala. HBO aparea cu litere de-o schioapa pe pereti. Atat. Iar un tanar imberb prezenta niste concursuri lipsite de noima. Anunturile erau facute de parca urma Oscarul pentru Cel mai bun film. Nu merg la asemenea party-uri, dar cand nimeresc, o dau in bara. Mai sigur e sa nu ai de-a face. Oricum nu pierd prea mult timp. Ma lamuresc repede. Vad un muschi bine conturat si ma linistesc. Deci, mai e o speranta pentru 'vedete'?

Madrid se priveste prin obiectiv

O expozitie la Conde Duque recurge la istoria Capitalei printr-o selectie de 300 de lung-metraje filmate pe strazile sale.
Zeci de imagini, trei documentare si o colectie extinsa de mai mult de 200 de fotografii formeaza nucleul expozitiei „Asa arata Madrid... la cinema”, expozitie ce arata, prin ochii mai multor realizatori, cum orasul a trecut in ultimul secol de la sat, prin oras, la urbea cosmopolita. „Asa arata Madrid... la cinema” a imprumutat titlul dintr-un film omonim din 1957, care va fi vizionat in Spatial II al Muzeului de Arta Contemporana, pana pe 11 martie. Se analizeaza, astfel, in profunzime cum a fost reprezentat orasul pe pelicula din 1918 pana astazi, ca într-un simplu scenariu. “Pe mine m-a interesat mai mult periferia madrilena, nu centrul, mai mult decat zonele mitice ca Sol sau Castellana”, a afirmat Carlos Saura la vernisajul expozitiei, expunere ce include si filme ale sale, ca “Los Golfos” (1960), fotografii de la filmarile pentru “Deprisa, deprisa” (1981) si “Taxi” (1996). Cineastul, nascut la Huesca, pentru care viata s-a scurs practic in intregme la Madrid, a antrenat mai tinerii regizori sa redea orasul ca el, iar generatia lui a prezentat urbea din vremurile tineretii sale, pentru ca, “este la fel de vie si s-a schimbat atat incat nu mai stiu ce e Madrid-ul”.

„Greii“ presei s-au retras. Revin ei in alt format?

”Dupa Revolutie le-am citit cu nesat gazetele, intr-o epoca in care nu aveau la dispozitie „miracolul“ internetului sau pe cel al telefoniei mobile. Am invatat in facultate din studiile de caz ale publicatiilor de care se ocupau. Ani buni, ziarele se confundau cu ziaristii „de fortă“ in jurul carora erau construite: Petre Mihai Bacanu („Romania libera“), Ion Cristoiu si Cornel Nistorescu („Evenimentul zilei“), Sorin Rosca Stanescu („Ziua“) sau Cristian Tudor Popescu („Adevarul“). Ultimii ani au schimbat perceptia”. Asa nota EVZ intr-un numar din zilele trecute. Cristian Tudor Popescu a demisionat de la „Gandul“ in urmă cu doua saptamani, Sorin Rosca Stanescu a plecat de la conducerea “Ziua” acum cateva zile, Emil Hurezeanu a parasit “Romania Libera”….
Un personaj care inca se mai agata de un asa-zis brand de presa, imi spunea “Nu vezi ce miscari sunt in presa?” Sigur ca sunt miscari, au fost mereu si vor fi… Insa directia in care ele merg e interesanta. Un alt comentator de presa dadea un prognostic destul de greu de realizat, dar in acelasi timp posibil: ‘Dinozaurii se vor uni si vor scoate un ziar’. Chiar daca ar fi posibila o astfel de unire, e greu, e foarte greu sa reziste cu personalitati de diferite calibre si ‘interese’. Ar fi interesant sa vezi un ziar numai de editorialisti. Atunci lupta presa! S-ar mai anima si mass-media asta, plina de partizanate politice, de altfel. Sa apara si o alta concurenta, in afara trusturilor deja celebre.
Intrebarea e: Ce partizanate vor face ‘greii’ care ‘s-au retras(?)’ daca se vor alia?
Daca aveti un raspuns, nu ezitati…

Victoria Beckham, goala pentru o cauza buna

Are faima de femeie rece. Cu toate astea, Victoria Beckham are partea ei de solidarietate si a acceptat sa faca o campanie in care a pozat goala pentru a alerta asupra riscurilor contractarii cancerului de piele. T-shirt-ul in care apare nu este unul oarecare. Este semnata de celebrul Marc Jacobs. Sloganul spune “Protejeaza-ti pielea in care esti”. Sotul ei, in vizita in Brazilia, a fost vazut purtand tricoul.
Celebritatile care au pozat in acest fel, anii trecuti, au fost Julianne Moore, Naomi Campbell, Winona Ryder, Selma Blair si Dita von Teese, intre altele. Acum ceva ani, Poch Spice a pozat pentru o alta campanie, purtand numai o pereche de pantofi marca Jimmy Choo. Se pare ca brand-urile atrag si gesturile de caritate.

Cortés se intoarce la Barcelona

Joaquín Cortés se intoarce la Barcelona pentru a dansa, incepand de azi, la Teatrul Tívoli 'Mi Soledad'. Spectacolul a fost vazut si la Bucuresti, in 2006. Artistul din Cordoba prezinta, pe 3 februarie, in cadrul editiei a IX-a a Festivalului Mileniului, un montaj pe care l-a prezentat in Mexic acum trei ani şi care a fost prezentat doar in Europa si Spania, pana in 2006. Cu un scenario minimalist, costumele lui Jean Paul Gaultier, Cortés va interpreta un singur dans acompaniat de 18 muzicieni. 'Mi soledad' este al saselea spectacol al lui Cortes care a fost vazut mai intai la Madrid, apoi a facut un tur prin Spania.

Alejandro Sanz confirma stirea

Cantaretul spaniel Alejandro Sanz a confirmat stirea: Jennifer López si Marc Anthony asteapta gemeni. Zvonurile au dezvaluit acest lucru inca din primele luni de sarcina. Spaniolul a dat vestea acum cateva zile in fata a milioane de fani, in timpul unui concert la Madison Square Garden, New York. Marc Anthony a cantat alaturi de Sanz Corazón partío, iar Sanz i-a multumit dedicand urmatoarele cantece copiilor lui Marc: "Celei mai frumoase mame din lume. Pentru voi, pentru copiii vostri..., acesti copii sunt binecuvantati", a comentat People.

50 de ani de dragoste pentru Paul Newman si Joan Woodward

Paul Newman si Joan Woodward au intrat in istorie pentru carierele lor cinematografice curate. Dar si pentru ceva in plus: vor implini 50 de ani de casnicie. Marti, perechea cea mai stabila din Cetatea Filmului va sarbatori nunta de aur, un gest de a celebra o casnicie care le-a dat trei copii, 40 de filme si care a stralucit prin discretie si modestie.
Newman si Woodward s-au cunoscut in 1953 pe cand erau studenti la Actor's Studio, dar la filmarile de la “Lunga vara fierbinte” (1958), de Martin Ritt, s-a declansat chimia.
Despre secretul succesului in casnicie, Newman a spus de multe ori: “De ce sa caut un hamburger, daca acasa am un antricot? Joan m-a sprijinit intotdeauna neconditionat in tot ce imi propuneam si cu toate fortele, asta include si cariera mea de sofer de curse, pe care ea nu a dorit-o. Pentru mine asta inseamna dragoste”.

Femeile lui GOYA

Puterea dorintei
De la stanga la dreapta, Flora Martinez (interpreteaza rolul Milena in ‘Cantece de dragoste in clubul Lolitei’), Gala Evora si Manuela Velles, protagonista in ‘Haotica Ana’, de Julio Medem.

Mari doamne

De la stanga la dreapta, Blanca Portillo, Maribel Verdu si Belen Rueda. Trei dintre candidatele la Premiul Goya pentru Cea mai buna actrita.

Fratii Coen – cei mai buni

Fratii Joel si Ethan Coen sunt castigatorii premiului Sindicatului Regizorilor de Film din SUA. Premiul a fost acordat pentru recenta pelicula “No Country for Old Man”. Acest premiu este considerat ca cel mai important pentru un regizor si vine sa anunte de obicei castigatorul la Oscar. Pelicula fratilor Coen este favorita la premiile Academiei Americane de Film, in timp ce Javier Bardem este candidat la Cel mai bun actor in rol secundar.

Premiul pentru cea mai buna regie, acordat de Sindicat, este in mod traditional barometrul pentru Oscar al regizorilor de film. Numai in sase ocazii premiul Sindicatului Regizorilor nu a coincis cu Oscarul.

Din mana lui Scorsese

A 60-a editie anuala a ceremoniei a avut loc intr-un hotel din Los Angeles. Fratii Coen au primit recompensa de la Martin Scorsese, cel care a luat acest premiu anul trecut pentru “Cartita”. 1.500 de invitati au asistat la ceremonia prezentata de actorul Carl Reiner.

Aut Cesar aut nihil!

Decernarea premiilor cinematografului francez (César), care avea loc in mod traditional sambata, a fost mutata in data de 22 februarie, la cererea postului de televiziune Canal +, cel care difuzeaza spectacolul.

Cum era de asteptat, Marion Cotillard a fost nominalizata pentru César-ul celei mai bune actrite, ce recompenseaza prestatia din “La Môme”, dupa ce a fost incoronata cu un Glob de Aur si nominalizata la Oscar. “La Môme” are 11 nominalizari, dintre care cea pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Olivier Dahan) si Cele mai bune roluri secundare (Pascal Greggory si Sylvie Testud). Doua alte filme nominalizate la Oscar, “Scafandrul si fluturele” de Julian Schnabel si “Persepolis”, de Marjane Satrapi si Vincent Paronnaud, au primit nominalizari la César–ul pentru film strain.

Printre concurentii la trofeul pentru Cel mai bun actor se afla, alaturi de Michel Blanc (pentru “Les Témoins”, de André Téchiné), Jean-Pierre Darroussin (“Dialogue avec mon jardinier”, de Jean Becker), Vincent Lindon (“Ceux qui restent”, de Anne Le Ny) si Jean-Pierre Marielle (“Faut que ça danse”, de Noémie Lvovsky).

Actorul Jean Rochefort este cel care va prezida cea de-a 33-a editie a premiilor. Cel care va anima seara va fi Antoine de Caunes, urmandu-i lui Valérie Lemercier, prezentatoarea ultimelor doua editii.

La categoria Cea mai buna actrita in rol principal concureaza, alaturi de Marion Cotillard, Cécile De France, iar Julie Dépardieu si Ludivine Sagnier “se bat” pentru roluri secundare. Celelalte actrite ce aspira la o statueta pentru rol principal sunt Isabelle Carré (Anna M., de Michel Spinosa), Marina Foïs (Darling, de Christine Carrière) si Catherine Frot (Odette Toulemonde).

Francezii ne iau in calcul

Daca nu am fost luati in calcul la Oscar, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, de Cristian Mungiu, este nominalizat la editia din 2008 a premiilor César, la categoria “Cel mai bun film strain”. Pelicula sta alaturi de “Auf der anderen seite” (“The Edge of Heaven”), de Fatih Akin, “We own the night”, de James Gray, “Eastern Promises”, de David Cronenberg, si “Viata altora” de Florian Henckel von Donnersmarck.

Anul trecut, premiul César pentru cel mai bun film strain a revenit productiei “Fiecare se crede normal/ Little Miss Sunshine”, in regia lui Jonathan Dayton si a lui Valerie Faris. Filmul “La vie en rose/ La Môme”, de Olivier Dahan, si “Un secret”, de Claude Miller, adaptare dupa romanul omonim al lui Philippe Grimbert, sunt favoritele editiei (11 nominalizari fiecare). Cele mai multe nominalizari le au “Persépolis” (6), de Vincent Paronnaud si Marjane Satrapi, “La Graine et le mulet” (5), de Abdel Kechiche, si “Le Scaphandre et le papillon” (7), de Julian Schnabel.

Modigliani la Madrid

Boem, damnat si genial

Ampla expozitie ce expune relatia pictorului italian cu Parisul lui Picasso si Gaugain

Prea mult teatru... in teatru

Premiera de la Bulandra “Ce pacat ca-i curva”, piesa a lui John Ford, considerat de multi istorici literari drept ultimul mare autor dramatic al Renasterii engleze, nu impresioneaza decat prin costume superbe si decoruri ingenioase, textul fiind sub nivelul unuia de calitate. Poate pentru vremurile marelui Will un scandal ca cel provocat de incest surprindea publicul.

In zilele noastre, o tema de genul asta, si la un teatru de calibru ca Bulandra, nu-si avea locul. “Ford a atacat un subiect tabu: incestul. Numai ca i-a iesit nu o piesa scandaloasa, ci una de o imensa poezie“, a spus Darie.

Acest “Ce pacat ca-i curva” nu arata o imensa poezie, ci mai degraba te ingretoseaza, te face sa iesi din sala la auzul unor replici ca “Sunt vaduva, tu esti singur, hai sa fim impreuna!” Mai ales redate declamativ, pline de emfaza. Actorii, majoritatea tineri, nu reusesc sa transmita acea emotie pe care ar trebui sa o dea un text “plin de iubire”.

Iubirea care nu tine de morala

Probabil ca Elodia perioadei elisabetane a fost acest “Ce pacat ca-i curva”. Un subiect de genul acesta ar fi tinut prima pagina a tabloidelor (daca ar fi existat). Paralela cu Oedip nu poate fi ocolita. Ca si Oedip, Annabella si Giovanni nu pot schimba destinul, nu pot fugi de dragoste. Nu ei sunt raii acestei povesti, ci chiar aparatorii moralei, oamenii bisericii, care condamna lipsa moralei. Discursurile Bisericii sunt pline de condamnare, iubirea nu mai conteaza, nu face parte din predicile lor. Nuntiul Papal este interpretat aici de Marius Chivu, aparitie ce starneste rasul, rochia scurta de prelat al Bisericii ii confera o aura de neserios. Nu te poti increde in el. Tinerii incestuosi sunt interpretati de Vlad Logigan si Emilia Bebu (studenta). Claudiu Stanescu este sinistrul Vasquez, Ion Cocieru – simpaticul doctor, Cornel Scripcaru – fratele Bonaventura (cel care intelege pana la urma iubirea dintre cei doi si care-i ajuta). Marius Capota este don-juan-ul spectacolului, neveridic in acest rol. Oana Stefanescu, actrita la Odeon, este doica si aparatoarea iubitilor, dar si amanta tatalui acestora.

Spectacolul este foarte lung (aproape patru ore), iar la pauza multi dintre invitatii la premiera au parasit sala. Nu din cauza lungimii piesei, ci a textului, care abordeaza o tema nu tocmai incitanta. Daca subiectul este unul tabu, nu inseamna ca trebuie sa placa. Incita prin titlu. Curiozitatea face ca publicul sa vina la teatru. O scena de amor ca cea dintre protagonisti nu mai este o noutate pentru teatrul romanesc, montarea ei ar fi putut iesi din tipare. Insa nu o face. Se vrea un dans al iubirii, dar nu este decat gimnastica. Din stal s-au auzit chicoteli pe parcursul intregului spectacol.

Recomandarea piesei o face prezenta pe afis a regizorului Alexandru Darie, precum si a scenografului Octavian Neculai. Ce pacat insa de costume si decor, ce pacat de bani…

Tapis Rouge

Critics' choice awards, 7 ianuarie-Los Angeles

Javier Bardem - Cel mai bun actor in rol secundar 'No Country for Old Man'

Manifestatii anti-Guantanamo in lume

Mai multe sute de persoane in salopete portocalii, asemanatoare cu cele purtate de detinutii de la Guantanamo, au manifestat astazi, in lume, pentru inchiderea centrului de detentie american din Cuba, care a fost deschis acum 6 ani.

Marion Cotillard, recompensata cu un Glob de Aur pentru "La Môme"

Actrita Marion Cotillard a fost recompensata cu un Globe de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film musical sau comedie, pentru interpretarea magistrala a celebrei Edith Piaf, in “La môme”. Marion Cotillard, 32 ani, a devenit cunoscuta in comedia de actiune “Taxi”- 1998, inainte de a primi Caesar-ul pentru rol secundar feminin, in 2005 pentru „Un long dimanche de fiançailles”. Ea a inceput o cariera hollywoodiana in 2003 cu “Big Fish” al lui Tim Burton, urmat de “Une grande année” de Ridley Scott, cu Russel Crowe, in 2006.

N-a fost sa fie...

Iata ca, ce prevesteam eu acum cateva zile, nu s-a adeverit. Mungiu mai si rateaza. Ne cam invatasem sa luam premii. Cred ca mai e nevoie si de altfel de filme ca sa putem lua un Urs de Aur, un Glob sau un Leu. Mai e pana atunci. Ce sa mai spunem de Oscar? Nu mai am chef sa scriu de Mungiu. Nu mai pot. Tot anul am scris de '432'. Film bun, de altfel, care mi-a placut nespus. Dar vreau sa se termine cu aceste premii la care tot speram. Sa vina si ceremonia Oscarurilor, sa vina si Venetia, si Berlinul, si sa scapam de chin. A devenit un chin. As vrea ca de anul asta sa avem si mai multe filme, in festivaluri, si chiar premiate. Nu ca anu' asta nu am fi avut. Dar sa nu ne oprim. Cred ca cinematografia romaneasca va arata mai multe. Vreau sa cred ca acest '432' nu-i un accident. Ii doresc succes lui Cristi, as vrea sa ia Oscarul, dar sa faca si anul asta un film, si la anu', si..., si..., care sa sparga tiparele si care sa-i dea gata pe francezi, la Cannes. Daca am lua inca un Palme d'Or nu m-ar mai interesa niciun alt trofeu. Nici acum nu mai conteaza, dupa ce am luat cel mai important premiu din cinema, dar, presa mai vrea, nu s-a saturat... Ne bucuram ca avem subiecte ('si inca ce subiect, Fanica!'), dar sa nu deviez. Numai faptul ca am fost nominalizati pentru prima data la Globuri e un mare succes. Premiul nu mai conteaza. Suntem printre cei mai buni. In fine, vreau Oscarul, dar nu mai vreau sa scriu despre el. Vreau sa ne bucuram pur si simplu. Ii tinem pumnii lui Cristi. Bafta!

Traim in Romanica...

Dupa o saptamana, nu foarte agitata mi-am zis sa ies (unde e mai comod pentru orice 'figurant' - in Mall). Nu de alta, dar imi plac discutiile cu prietena mea (cronicara ca si mine) Roxana. Fireste ca intr-un loc unde 'mintile luminate' se aduna sa dezbata minciunile lui Base', care e viitorul Noricai, oare Videanu se gandeste la urmatoarea zapada, reporterii sunt asa de informati precum par, si asa mai departe, cum 'romanul e avid de informatie', mi-am zis ca n-ar fi rau sa ne dam si noi ca avem bani precum Casuneanu si Umbrareanu si sa iesim la o... bere. Ne-a luat cam juma' de ora sa gasim masa. Dar fetele pline de inteligenta care ne priveau cu mila, mi-au dat siguranta... si... increderea ca niste dame ca noi vor gasi un locsor sa poata privi aceasta lume in plin avant (nu stiu catre ce insa, nici ei nu cred ca stiu). Oricum, am fost norocoase. Gasim o masa retrasa. Servire execrabila. Dar la ce sa ne asteptam. Nu putem cere si servire impecabila dupa ce am gasit masa. Ar trebui sa ajunga. Discutiile noastre, inclin sa cred fara falsa modestie, ca sunt mereu constructive, si mai ales ne dau incredere. E de bine.
Tocmai cand dezbateam mai aprig problemele din media romaneasca, oprindu-ne la favoritul nostru Mircea Badea, ridic privirea peste umarul Roxanei si vad, pe cine credeti? Ati ghicit. Era el. Singur. Manca. Oau! Un om normal manca la o masa. Am avut un impuls de a ne ridica sa-l salutam si sa-l si 'umflam': 'De ce nu citesti, ma musiu, din Cronica la emisiunea ta?' Dar, educatia ne-a impiedicat si ne-am gandit ca poate omul nu e de stanga sau poate nu agreeaza stilul nostru. Si nu se dereanjeaza un om de la masa. Asa ca aceasta a fost sansa, poate nu ultima, de a-l 'umfla' (nu e un cuvant urat, e citire de la Nenea Iancu) pe Badea. 'Traim in Romanica si.... '

Parisul in culori

Expozitia 'Paris in culori, de la fratii Lumiere la Martin Parr' poate fi admirata la Primaria orasului.

Şi-a pierdut Sundance sufletul?

La ediţia a 30-a, festivalul independent care l-a descoperit pe Tarantino, se confruntă cu critici dure la adresa comercializării propunerilor sale.

Lui Garth Janings i s-a părut foarte straniu faptul că organizatorii festivalului Sundance i-au cerut diametrul torsului său. Cel de-al doilea lung-metraj al său, Son of Rambow, a fost acceptat in festival pentru reflecţia pe care o avea, şi nu părea sa existe un motiv logic pentru cererea lor.

Sundance celebrează anul acesta 30 de ani şi a pretins mereu ca regizorii să fie in centrul atentiei. Nu se explică de ce in ultima vreme piata cinematografica independenta s-a transformat intr-una mult mai prospera. Ceea ce se vroia o mostră de pelicule de cinema independent, putin conventionala, sărbătorită intr-un colt din Utah (Statele Unite), s-a transformat intr-o orgie de oferte prevestitoare de Oscar intre marile intreprinderi cinematografice avide de a purta următoarea cruce a cinema-ului independent şi comercial.

In editia de anul acesta, ce va avea loc pe 17 ianuarie cu un juriu prezidat de Quentin Tarantino, se vor prezenta aproximativ 3.000 lung-metraje, din care juriul de la Sundance accepta doar 125, ce vor fi proiectate timp de 10 zile.

In 1978, cand un licentiat in cinema a fondat Utah/US Film Festival in Salt Lake City, acest eveniment avea ambitia de a programa o retrospectiva a filmelor clasice americane, de a conduce dezbateri cinematografice şi de a celebra un concurs de pelicule din afara sistemului, facandu-le sa ajunga la publicul larg. Entuziasmul fondatorului a fost imbratisat de serviciile mai multor prieteni, tovarasi şi rude. Sotia lui Robert Redford, Lola, pe atunci studenta entuziasta, a fost primul presedinte al juriului festivalului.
Festivalul atragea numai entuziastii dedicati, si, chiar daca ambitiile lor erau demne, filmele erau mediocre. Dupa primul an, festivalul avea o datorie de 27.000 de euro. După sase ani de deficit permanent, salvarea a venit de la Redford, care a acceptat sa se ocupe de gestionarea banilor festivalului prin intermediul Institutului sau, Sundance, fondat in 1981, ce rasplatea regizorii tineri.
Un sofer de autobuz ii conducea pe cei cativa asistenti ai festivalului. În 1988, Steven Soderbergh a condus chiar el vehiculul, ca voluntar. Iar in anul urmator s-a intors cu filmul sau de debut “Sex, minciuni şi casete video”. Filmul nu numai ca a meritat Premiul Publicului, chiar a dezlantuit un razboi de oferte intre studiouri şi a reusit sa stranga mai mult de 17 milioane de euro. S-a transformat in chintesenta succesului intelectual de la sfarsitul anilor ‘80.

In 1992, un fost angajat al unui videoclub, pe nume Quentin Tarantino, a prezentat primul sau lung-metraj, Reservoir dogs, in festival. Filmul a fost achizitionat de Miramax, producator independent de mare success, condus de fratii Harvey şi Bob Weinstein, o pereche de impresari deja celebra. De la Reservoir dogs, niciun reprezentant, producator, companie sau actor in rol secundar nu a mai indraznit sa piarda Sundance-ul. Hotelurile si-au marit costurile, in timp ce Park City (cu 8.000 de locuitori) incerca sa se adapteze la cresterea numarului de vizitatori, care ajunsese la 52.000.

“Succesul atrage banii şi banii atrag succesul”, semnala John Anderson, critic de film. "Redford se simte atras de el. Nu-i convine ca Britney Spears şi Lindsay Lohan se plimba pe bulevardul principal, dar este constient ca acest fapt aduce anumite recompense”.

Cine ne (in)canta in 2008?

Dupa cel mai aglomerat an in materie de concerte live din istoria Romaniei, organizatorii de spectacole au anuntat deja cateva nume interesante, printre care diva pop australiana Kylie Minogue, Lenny Kravitz si maestrii heavy metalului, Iron Maiden.

Lenny Kravitz va canta la Bucuresti pe 26 iulie, Kylie Minogue are programat concertul pe 17 mai 2008, iar Iron Maiden, pe 4 august 2008. Toate cele trei concerte vor avea loc pe Stadionul Cotroceni din Bucuresti.

Dintre proiectele neconfirmate: Aerosmith este una dintre cele mai importante trupe rock americane care ar putea sosi, in premiera, in Romania, pentru un concert care va avea loc, spun surse neoficiale, pe 24 iunie 2008, cel mai probabil pe Stadionul Cotroceni.
Linkin Park va concerta in primavara anului 2008 in Bucuresti.

U2 la Bucuresti?

Faptul ca i-am putut asculta la noi pe Depeche Mode, in 2006, ca in 2007 au fost cei de la Rolling Stones, ne face sa speram ca in 2008 i-am putea aplauda pe miticii U2 sau pe Madonna. Din pacate pentru cei care sperau la un eventual concert al irlandezilor U2 la Sibiu, trupa anunta, pe site-ul oficial, ca nu planuieste niciun turneu pentru 2008.

Madonna implineste anul acesta 50 de ani, motiv pentru un turneu aniversar. Desi Madonna nu a anuntat nimic, pe diverse site-uri este deja detaliata o parte dintr-un eventual program de turneu. Organizatorii de spectacole din Romania se arata sceptici ca o vom avea pe Madonna la Bucuresti in 2008,

Nu avem stadioane pentru trupe ca U2 sau ca Madonna. Stadionul National s-a inchis, singurul cu o capacitate de 20.000 de locuri este Cotroceniul, care nu face fata, insa, unor evenimente care nu se desfasoara pentru mai putin de 40.000 de spectatori.

Anul concertelor din 2008 se va deschide cu un spectacol „Live from Buena Vista: The Havana Lounge”, care va avea loc duminica, 10 februarie 2008, la Sala Palatului din Bucuresti. Spectacolul va incepe la ora 20.30 si va beneficia de participarea „marii doamne a muzicii cubaneze”, Teresa Garcia Caturla, alaturi de Julio Alberto Fernandez - membru de marca al „Buena Vista Social Club” si vechi colaborator al lui Compay Segundo.

Carla Bruni sau viata de dupa cariera

Ce se poate spune despre viitoarea 'madame'? O fosta modeala, devenita cantareata, viitoare prima doamna. Un parcurs destul de natural pentru o frantuzoaica care are obiceiul de a colectiona barbati puternici. Am descoperit-o cantareata si mi-a placut, imi placuse si ca model, dar de mana cu clovnul Frantei nu mai pare atat de inteligenta. Se pare ca farmecul frantuzoaicelor e... cache. Sa speram ca vocea ei nu ne va fi interzisa odata cu le mariage.
Ma bucuram ca am gasit un fost manechin care nu a ramas la acest statut, de prezentatoare si atat. Stim doar ce se spune despre ele. Ma mira o astfel de apropiere, intre ea si Sarko, dar... Sunt curioasa daca noua postura o va schimba pe frumoasa talentata si in ce maniera.

Golden Globe vs. Oscar

Ce poate fi mai important? Un glob de aur sau un unchi? Depinde pentru fiecare ce e mai valoros!? Si asta dupa ce ai tinut in mana o frunza de palmier? Mi se pare ca nu mai conteaza ce va lua Mungiu de acum inainte, dat fiind faptul ca a adunat cam tot ce se putea in materie de premii. Dar noi speram, si faptul ca am cucerit Palmierul avem ingamfarea sa credem ca vom cuceri si ultimele redute. Eu zic ca daca Globul de Aur va ajunge in palmaresul cinematografiei noastre, unchiul Oscar o sa vina sa stea la noi permanent. Daca predictiile mele se vor adeveri, mai avem putin pana pe luni, cand vom afla castigatorii de la Globuri. Oricum gala nu va fi, deci mai putine emotii si oricum Mungiu nu cred ca avea vreun costum pregatit, asa va putea privi conferinta de presa mai relaxat, iar daca va fi sa castige, o sa spunem ca i se cuvenea oricum premiul. Ma bucur ca nu va mai trebui sa facem tot felul de speculatii pe seama rochiilor actritelor, dar nicio grija, vine ceremonia americana de pe 24 februarie.

Istoria unui caiet legendar

Moleskine este un carnet legendar al artistilor si intelectualilor europeni din ultimele doua secole: de la Van Gogh la Picasso, de la Ernest Hemingway la Bruce Chatwin. Tovaras de calatorii si de incredere, carnetul a conservat notele, insemnarile si sugestiile inainte ca ele sa devina imagini celebre sau pagini de carte pe care astazi le iubim si la care ne raportam. Produs la origine de catre micii manufacturieri francezi care furnizau papetariilor frantuzesti, frecventate de avangarda internationala, note-book-ul a devenit la sfarsitul secolului trecut de negasit: in 1986 ii disparuse si ultimului fabricant (o intreprindere de familie din Tours). “Adevaratul Moleskine nu mai este”, astfel a fost facut anuntul lapidar la papetaria de la care se aproviziona Chatwin, pe Rue de l’Ancienne Comedie. Scriitorul englez comandase 100 de exemplare, inainte de a pleca in Australia: el a cumparat toate carnetele Moleskine pe care a putut sa le gaseasca, dar acest numar era prea mic pentru a-l satisface. In 1998, gratie complicitatii unui mic editor milanez, Moleskine a revenit in papetarii. Martorul anonim al unei traditii extraordinare, carnetul si-a reluat calatoria. Acesta sesizeaza realitatea in miscare, capteaza detaliile, noteaza pe hartie cu caractere unice o experienta: Moleskine este un acumulator de idei si emotii care-si degaja energia odata cu timpul pe care-l traversam. Legendarul carnet negru reincepe, astfel, sa treaca dintr-un buzunar in altul, gratie diferitelor fonduri de pagina si meseriilor creative si imaginare din epoca noastra. Aventura lui Moleskine continua, urmarea ne va fi povestita de aceste pagini inca albe.

Ma pot mandri cu faptul ca sunt posesoarea unui astfel de exemplar, unul daruit de un remarcabil om de cultura (scriitorul Dinu Sararu). Cand ma gandesc ca pe aceste foi au insemnat Hemingway sau Picasso devin umila si parca ma sfiesc sa ‘murdaresc’ paginile galbui. Moleskine – carnet pentru schite, desene si tempera, asa arata prezentarea pe scurt a exemplarului, iar inauntru este un avertisment pentru cei care-l gasesc: “in cazul in care-l gasiti va rugam restituiti proprietarului”.

viata e...un cabaret

... iar francezii sa traiasca

american dream

intotdeuna americanii au stiut sa se vanda

clasic

unora le place sa revada...

Joaquin Cortes - pasiune gitana

Sa va reamintesc ultimul mare spectacol al lui 2007. Daca l-ati pierdut nu-i nimic, Joaquin revine in Romania.

Cu un nou look, cu parul tuns ceva mai scurt fata de pletele negre cu care era cunoscut, Cortés arata foarte proaspat in spectacolul de la Sala Palatului, de miercuri seara. In varsta de 38 de ani si cu o cariera de aproape 20 de ani, dansatorul a declarat ca va mai sustine spectacole atat timp cat conditia fizica i-o va mai permite. “Voi dansa atat timp cat corpul imi permite - cat voi mai avea forta fizica”, a spus el. “Nu sunt o persoana care sa-si minta publicul”.Sala arhiplina a Salii Palatului a beneficiat de un public elevat, care gusta ritmurile flamenco, si mai ales arta lui Joaquin Cortés. “Imi place mult sa improvizez”, a declarat Joaquin. Nu a vorbit prea mult cu publicul, decat pentru a le spune “Sunt mandru ca sunt tigan!” “Nu stiu prea bine engleza, dar mai bine dansez!” Construit pe improvizatie, “Zapatos Blancos” este un spectacol personal, nu poate fi descris in cuvinte, trebuie sa-l vezi. Joaquin se identifica cu scena, parca vrea sa se contopeasca cu muzica si scena, e ritm, iubire, multumire, e farmec, vitalitate, dorinta, e de-ajuns sa zambeasca ca sa-l aplauzi. Cu o trupa de 11 muzicieni, 20 de persoane cu staff-ul tehnic, hainele pentru spectacol sunt marca Jean Paul Gaultier, iar muzica este compusa de Antonio Carbonel, “in parte chiar si de catre mine”, a precizat Cortés. 3 milioane de euro este suma cu care artistul si-a asigurat picioarele. Merita banii. In timpul spectacolului, Cortés a demonstrat ca e un bun regizor si i-a cerut lui Nando (cel care se ocupa de lumini) sa creeze o atmosfera “mas intima” pe scena, cu multa lumina rosie. „Da, mai intima, adica inchizi lumina si lasi reflectorul numai pe mine”, a spus Cortes. “Da, dar spotul asta nu trebuie sa fie rosu, vreau sa fie mai pal”, a spus artistul in timp ce lumina care il punea in evidenta devenea, din rosu-aprins, galbena. Joaquin a mai sustinut un show la Sala Palatului, anul trecut. La fel ca atunci, am vazut un artist relaxat, care stie ce vrea publicul sau, stie ce sa-i ofere, se vede ca-si iubeste spectatorii. Incaltat cu “zapatos blancos”, Joaquin a calcat scena ca nimeni altul. Nu te poti satura de muzica tiganeasca, de jelitul acela sfasietor, de tobe, de voci, de palme, de atmosfera flamenco. Si mai ales de miscari marca Joaquin Cortés. Cu totii ne dorim sa traim o pasiune arzatoare (spaniola), asa cum se spune despre iberici. Joaquin Cortés face asta pe scena si e senzational.

Un teatru cu dame… de pica

Pentru inceput vreau sa va arat un articol aparut la rubrica pe care am nascut-o in CR. Imi place mult nenea Iancu si de aceea...

Ce-ar fi TEATRUL fara eroine? Ce-ar fi VIATA fara protagoniste?
Femeile, cu siguranta, au un impur sentiment dramatic in ele insele. „Eternul feminin” (care, de ex. la Domnul Caragiale este in proportie de 80%) graviteaza in jurul constructiei dramaturgice. Femeile detin puterea, influenta, domina, cu abilitate, se prefac subtil, sunt agresive, isi consuma energiile cu folos, mai ales pe scandura. Femeia i-a inspirat pe Goethe, pe Dante, pe Cehov, pe O’Neill, pe Williams, etc. Ea este Autoarea. Fr. Fischer distingea la Kierkegaard cateva atributii ale femeii: ea ar reprezenta (filosofic vorbind) imediatul, esteticul, placerea, senzualitatea, trupul, exteriorul, natura, finitul, timpul, paganismul, lumea. Goethe spunea ca „eternul feminin ne-nalta in tarii”... si avea dreptate. Sentimentul unicitatii e sublim. Femeia e enigma, e demon, e creator, e mit, e obsesie, e satisfactie, e mister, sclava si stapana, ii e permis totul in teatru. Dar in viata? „Astazi, de mici, fetele nu mai viseaza la feti-frumosi, ci bani, bani multi... si toalete, si automobil, si fast...” Nu se insela Camil Petrescu in 1914, cand nota acestea, sub pseudonimul Raul D. Cateva decenii mai tarziu alte fete isi doreau aceleasi lucruri (ce replica plina de adevar se auzea intr-o telenovela de succes: “Sa fii tarfa si sa triumfi!”). Sa fie oare acest Crez supremul obiectiv al fetelor de azi? Nu ne mira! Traim o “epoca a miilor de euro”, in care femeia nu mai uzeaza de farmecele clasice, ci de tupeu si aparente. Dar sa ne intoarcem la arta (poate aici mai gasim tipuri interesante). Un maitre al femeilor, Caragiale, a compus un teatru cu multe dame... de pica. Veta, Zita, Didina, Zoe, Efimita, Anca devin „dame de mare influenta”, nu numai in teatrul lui nenea Iancu, ci in Literatura. Eroinele lui Caragiale insumeaza toate tipurile de femeie. Ele traiesc si isi joaca bine rolul, autorul a stiut sa analizeze un intreg repertoriu de la amanta si sotie, pana la a-i acorda femeii virtuti, dar si „masti” de virtuti, facand-o patimasa, voluntara. Toate stiu ce vor, si primesc ceea ce si-au dorit. Ies invingatoare. Fizic, Caragiale a vazut Femeia mereu frumoasa, gratioasa, voinica, ochioasa, temperamentala. N-o sa gasim in toata tipologia lui Caragiale dame care sa nu atraga. Chiar daca straiele pot fi kitsch sau de mahala, chiar daca rezida un caracter infect sau vulgar, fie ca unele sunt nulitati spiritual, damele sunt pasionale si pasionate. “Chiar daca multe traiesc bigam (neoficial) precum Veta sau Zita, cand se despart isi gasesc repede consolarea, refacandu-si „viitorul”, nota Stefan Vida Marinescu, in cartea sa – “Caragiale si eternul feminin”. Iar cand inseala si sunt inselate (traduse) devin fiare. Schimband radical registrul, cand iubitul le e ucis, se razbuna, rasplatind drastic (ca Anca din „Napasta”). Pe aceste femei nu le paralizeaza nimic, din „persoane” ele devin figuri, prezente autentice, adevarate „uragane”. Au ele suflet sau se prefac, se joaca de-a amorul, urmarind interese materiale? Chiar de-ar fi adevarat, EA (madama) capata contur, credibilitate, statut, in teatru. In afara scenei stiu sa disimuleze cu abilitate, chiar mai feroce. Vicioase, mic-burgheze, negustorese, mahalagioaice, Ele sunt totusi adevaratii stalpi ai societatii, ai familiei, conducand ostilitatile, negocierile. Ele, cucoanele, demitizeaza aportul masculin, dirijand partitura, uzand de farmece. Freud nota astfel: „Pozitia femeii va fi intotdeauna... astfel: o iubita adorata in tinerete si o sotie iubita in anii maturitatii”.