Un teatru cu dame… de pica

Pentru inceput vreau sa va arat un articol aparut la rubrica pe care am nascut-o in CR. Imi place mult nenea Iancu si de aceea...

Ce-ar fi TEATRUL fara eroine? Ce-ar fi VIATA fara protagoniste?
Femeile, cu siguranta, au un impur sentiment dramatic in ele insele. „Eternul feminin” (care, de ex. la Domnul Caragiale este in proportie de 80%) graviteaza in jurul constructiei dramaturgice. Femeile detin puterea, influenta, domina, cu abilitate, se prefac subtil, sunt agresive, isi consuma energiile cu folos, mai ales pe scandura. Femeia i-a inspirat pe Goethe, pe Dante, pe Cehov, pe O’Neill, pe Williams, etc. Ea este Autoarea. Fr. Fischer distingea la Kierkegaard cateva atributii ale femeii: ea ar reprezenta (filosofic vorbind) imediatul, esteticul, placerea, senzualitatea, trupul, exteriorul, natura, finitul, timpul, paganismul, lumea. Goethe spunea ca „eternul feminin ne-nalta in tarii”... si avea dreptate. Sentimentul unicitatii e sublim. Femeia e enigma, e demon, e creator, e mit, e obsesie, e satisfactie, e mister, sclava si stapana, ii e permis totul in teatru. Dar in viata? „Astazi, de mici, fetele nu mai viseaza la feti-frumosi, ci bani, bani multi... si toalete, si automobil, si fast...” Nu se insela Camil Petrescu in 1914, cand nota acestea, sub pseudonimul Raul D. Cateva decenii mai tarziu alte fete isi doreau aceleasi lucruri (ce replica plina de adevar se auzea intr-o telenovela de succes: “Sa fii tarfa si sa triumfi!”). Sa fie oare acest Crez supremul obiectiv al fetelor de azi? Nu ne mira! Traim o “epoca a miilor de euro”, in care femeia nu mai uzeaza de farmecele clasice, ci de tupeu si aparente. Dar sa ne intoarcem la arta (poate aici mai gasim tipuri interesante). Un maitre al femeilor, Caragiale, a compus un teatru cu multe dame... de pica. Veta, Zita, Didina, Zoe, Efimita, Anca devin „dame de mare influenta”, nu numai in teatrul lui nenea Iancu, ci in Literatura. Eroinele lui Caragiale insumeaza toate tipurile de femeie. Ele traiesc si isi joaca bine rolul, autorul a stiut sa analizeze un intreg repertoriu de la amanta si sotie, pana la a-i acorda femeii virtuti, dar si „masti” de virtuti, facand-o patimasa, voluntara. Toate stiu ce vor, si primesc ceea ce si-au dorit. Ies invingatoare. Fizic, Caragiale a vazut Femeia mereu frumoasa, gratioasa, voinica, ochioasa, temperamentala. N-o sa gasim in toata tipologia lui Caragiale dame care sa nu atraga. Chiar daca straiele pot fi kitsch sau de mahala, chiar daca rezida un caracter infect sau vulgar, fie ca unele sunt nulitati spiritual, damele sunt pasionale si pasionate. “Chiar daca multe traiesc bigam (neoficial) precum Veta sau Zita, cand se despart isi gasesc repede consolarea, refacandu-si „viitorul”, nota Stefan Vida Marinescu, in cartea sa – “Caragiale si eternul feminin”. Iar cand inseala si sunt inselate (traduse) devin fiare. Schimband radical registrul, cand iubitul le e ucis, se razbuna, rasplatind drastic (ca Anca din „Napasta”). Pe aceste femei nu le paralizeaza nimic, din „persoane” ele devin figuri, prezente autentice, adevarate „uragane”. Au ele suflet sau se prefac, se joaca de-a amorul, urmarind interese materiale? Chiar de-ar fi adevarat, EA (madama) capata contur, credibilitate, statut, in teatru. In afara scenei stiu sa disimuleze cu abilitate, chiar mai feroce. Vicioase, mic-burgheze, negustorese, mahalagioaice, Ele sunt totusi adevaratii stalpi ai societatii, ai familiei, conducand ostilitatile, negocierile. Ele, cucoanele, demitizeaza aportul masculin, dirijand partitura, uzand de farmece. Freud nota astfel: „Pozitia femeii va fi intotdeauna... astfel: o iubita adorata in tinerete si o sotie iubita in anii maturitatii”.