Primul tango la Bucuresti

Gotan Project la Bucuresti a fost show-ul demential al sfarsitului de noiembrie. Influentele electro si house amestecate cu tangoul argentian si ritmurile africane, pigmentate cu imagini din "Pianistul", dar mai ales miscate de doi dansatori într-un balans erotic si exotic, au facut ca cei 3.700 de spectatori sa aplaude energic dupa fiecare piesa. De data asta am avut placerea de a vedea concertul din primul rand. Nu e chiar cel mai bun loc din sala dar a meritat sa-i vad pe cei 6 barbati si 6 femei pe scena de la Palatului. Eleganta a fost cuvantul cheie al serii. "Pour nous le tango est une musique tres elegante!", au declarat cei trei de la Gotan la conferinta de dinaintea concertului. Sunet, muzică, culoare. Primele patru piese le-am ascultat de dupa un paravan din panza, pentru ca la a cincea melodie sa cada, dupa dansul celor doi balerini. Melanjul de DJ, house şi tango este reteta succesului pentru Gotan Project. A fost primul concert din turneul mondial ce va cuprinde Paris, Atena, Berlin, Barcelona, Amsterdam, Milano, Roma, Lisabona, Londra.

Noul val de senzualitate

Muzica si miscarile lascive ale celor doua fete de la Nouvelle Vague au facut senzatie aseara. Show-ul a inceput dupa aproximativ 40 de minute, dar a meritat asteptarea? Pe fete le stiam din vara, melodiile, în afara de cele doua noi din final, pe toate. Rochiile erau altele. Dar sa nu fiu rea. Chiar a fost un concert reusit, cu o Sala a Palatului aproape plina (3.500 de spectatori) şi cu o acustica cat de cat acceptabila. Cu toate ca unii "fusionisti"nu stiau ce au venit sa vada, chiar daca nu-şi gasisera locurile inca in sala la mijlocul concertului, au dansat pe ritmuri de twist. Instrumentişti au fost excepţionali, fiecare piesa avand cate un leit-motiv de chitara, tobe, clape sau contrabas. Nadja a fost cea care a dansat cu publicul si care nu s-a sfiit sa coboare in sala. Frantuzoaicele i-au fascinat pe bucuresteni prin voci si atitudine. "Daca aveti scaune nu inseamna ca trebuie sa le folositi!", a strigat Nadja catre publicul care s-a ridicat in aplauze. Am remarcat o noua moda: penele in par, nu pe palarie, ca ar fi prea normal, ci in par. Ei? Ce spuneti? Fusion sau trandy? Ah, cred ca nu sunt eu in pas cu moda. Este noul val.

foto: Alex Barbulescu

Intalniri fericite

N-am mai adaugat de mult ceva in spatiul meu. S-au intamplat atatea... fericiri! Sa spun ca am avut onoarea sa intalnesc un mare actor in viata, ca m-a facut fericita, ca l-am urmarit intr-un spectacol care-ti schimba cu totul perceptia asupra a ceea ce ai crezut ca e teatru, ca am avut placerea sa-i vad la Bucuresti pe unii din cei mai mari artisti de jazz din lume, ca am intalnit o trupa de teatru din Italia surprinzatoare, si, toate astea, s-au intamplat de cand fac parte dintr-un trust adevarat de presa. O nunta deosebita, de septembrie, marca unor tineri frumosi a fost un alt prilej de bucurie. Am de ce sa fiu fericita, cu niste parinti scumpi, cu niste bunici adorabili, cu o sora desteapta si cu un prieten care ma protejeaza si pe care mi-l doream exact asa cum e, spiritual si nervos.
De stresul cotidian nu vorbesc. E ceva cu care traiesc, m-am obisnuit, e inevitabil.

Albastri ochi ai Americii

S-au inchis si cei mai albastri ochi ai Americii.
Paul Newman, unul din actorii mei favoriti, s-a stins, la 83 de ani. Imi ramane 'Cacialmaua', 'Butch Cassidy şi Sundance Kid', Luke, Mana Rece', 'Lunga vara fierbinte', 'Culoarea banilor', 'Pisica pe acoperisul fierbinte'...
Ramane simbolul cinematografiei americane.

Leonard, leacul pentru dragoste

Magnific batranelul. La 74 de ani canta la fel ca la 20, alearga ca la 25 si e spiritual ca la 60. Nu mai e nevoie sa spun ca a cantat superb, ca m-a cucerit din nou cu toate piesele pe care le stiam, dar am descoperit si alte cateva la fel de pline de spirit si poezie. Mi-au dat lacrimile si asta mi s-a mai intamplat la Rolling Stones (erau altfel atunci). Nu obisnuiesc sa plang la concerte, decat la cele care ma emotioneaza, si de data asta m-a tusat profund. Ce pacat ca nu toti cei de pe stadion au inteles de prima data darul facut de acest maestru al sufletului. Unii nici nu stiau la ce venisera, altii vorbeau de chiria pe care o au de platit. Faptul ca nu esti implicat, ca nu esti atent la ce se intampla pe scena, chiar daca nu ti-ai gasit locul, ma deranjeaza la culme. De data asta Cohen i-a luat pe multi prin surprindere, incepandu-si recitalul la 19.15. Multi nu sunt obisnuiti cu punctualitatea. E o lectie pe care ar trebui sa o invete. Alaturi de cei care l-au insotit si acompaniat pe scena (voci si instrumentisti de exceptie) Cohen a fost visul devenit realitate, a fost Raspunsul. Piesa cantata de surorile Web a taiat rasuflarea publicului. El e 'barbatul' si tot el Poetul. Nu ne-a promis ca se va intoarce in Bucuresti, dar ne-a umplut sufletele. Fii binecuvantat, Leonard!

Karl Lagerfeld a împlinit 70 de ani

Numai câteva persoane îl cunosc cu adevărat pe Karl Lagerfeld. Şi numai câţiva ştiu cum arată. Creatorul de modă german încă îşi păstrează ascuns în spatele ochelarilor chipul. Casa Chanel, al cărei designer principal este din 1938, susţine că s-a născut pe 10 septembrie, nedorind să-l facă pe Lagerfeld mai tânăr, dar aşa scrie în cv-ul său. Pentru alţii este clar: Lagerfeld împlineşte 75. Lagerfeld este un misterios. Nu numai pentru că-şi ascunde faţa, dar nu se cunosc multe lucruri despre viaţa sa privată. Ştim doar că are o obsesie pentru pantofi, cumpără multe perechi. Duşmanul său cel mai mare este plictiseala. Aici stă succesul creatorului. Colecţiile sale şi desenele sunt o combinaţie fericită de eleganţă, clasicism şi inovaţie. Astfel, s-a decis să combine rochii de seară cu cizme de motocilist. Acest fiu al unei familii de industriaşi, din Hamburg, a reuşit una din cele mai mari “lovituri” când a devenit director artistic al Casei Chanel în 1983. Lagerfeld a adus un aer proaspăt mărcii obosite, printr-o simbioză perfectă între stilul tradiţional al Chanel şi elementele care au marcat tendinţele. Poate creaţia lui cea mai reuşită este el însuşi. Cămaşa cu gulere înalte, mănuşile, inelele, l-au transformat într-o identitate ambulantă. Lui Karl nu-i plac nici retrospectivele, nici omagiile. “Nimeni nu-ţi dă credit pentru trecut!”, spune creatorul. Este un perfecţionist şi un minuţios, un 'workaholic'. În adolescenţă Lagerfeld a plecat la Paris. Aici câştigă în 1954 primul premiu. A fost director artistic la Balmain, Chloe, şi acum dictează tendinţele modei în lume. A creat propria colecţie sub numele “Lagerfeld Gallery”. Şi-a legat numele de fotografia de modă, a realizat decoraţiuni interioare, a lansat parfumuri şi cărţi de fotografie. Acest om petrece peste 20 de ore la birou şi consideră oribile vacanţele pe plajă. “Sunt atât de vanitos încât să cred că cea mai influentă colecţie a mea abia acum va veni!”

Smarald helleniac

Un loc pentru cultura

Cititi stiri culturale, muzicale, mondene, pe site-ul www.stiri24h.ro

Nabokov: După Lolita, Laura

Ultimul manuscris al scriitorului este publicat la 30de ani de la moartea sa şi fără aprobarea scriitorului. Astfel a decis fiul său.

A fost Lolita, trebuie să contăm acum pe Laura. La moartea sa în 1977, Vladimir Nabokov lăsă în urmă un roman intitulat The Original of Laura : Dying is Fun («L'Original de Laura : mourir est un jeu»). Fiul său Dmitri anunţă acum, în ediţia germană a Vanity Fair, că romanul va fi publicat luna viitoare, fără însă a preciza data exactă, nici editorul. Cu puţin timp înainte de a muri, Nabokov lucra la o nouă lucrare. O făcea în maniera sa, zi de zi, cu fişe. Erau în total 138. Cele care au constituit în 1976, potrivit editorului său new-yorkez, esenţialul din roman. Nabokov nu a avut totuşi timp să-şi termine opera, lăsând în urmă un adevărat puzzle literar.
La moartea sa, soţia Vera, a ascuns manuscrisul într-o bancă elveţiană, şi nu l-a ars aşa cum îi ceruse autorul. După dispariţia Verei, Dmitri a devenit moştenitorul legal şi în dilemă. După o perioadă de suspans fiul scriitorului se hotărăşte să publice scrierea.
Astăzi, Dmitri Nabokov, în vârstă de 74 de ani, un fin cunoscător al operei tatălui său şi traducătorul acestuia, ne oferă puţine elemente despre acest roman inedit. Aflăm numai că personajul principal este un strălucit neurolog, gras, căsătorit cu o femeie vulgară. E destul pentru o intriga.

Penelope Cruz seduce critica americana

'Vicky Cristina Barcelona', ultima pelicula a lui Woody Allen, soseste in Statele Unite. Critica considera filmul unul din cele mai bune ale regizorului si saluta interpretarea bilingva a actritei Penélope Cruz.
Noua comedie romantica a lui Allen, care, fidel stilului sau, exploateaza drama personajelor sale pentru a smulge un suras spectatorului, a fost comparata cu 'Manhattan' (1979) si 'Annie Hall' (1977), pentru care cineastul a obtinut doua Oscaruri.

Pentru criticul de la 'New York Press', Armond White, unul din putinii potrivnici filmului, pelicula nu e la nivelul asteptarilor sale. „Personajele lui Allen arata teama, insa nu complexitate", a spus White.
Mult mai concrete sunt aprecierile la adresa interpretilor, in special cu privire la perechea spaniola Javier Bardem - Penélope Cruz, care, pentru unii, merita o statuie pentru rolul de femeie pasionala.
"Sa o vezi pe Cruz 'penduland' intre spaniola si engleza este o lectie in arta interpretarii. A fost candidata la Oscar pentru “Volver” (2006) si ar fi trebuit sa aiba la picioare un baietel de aur de data aceasta", a comentat Peter Travers de la revista 'Rolling Stone'. Tot el a mai semnalat faptul ca interpretarea in spaniola a unor roluri, dirijate de Allen, de catre Cruz si Bardem, despre care spune ca este “incantarea perdonificata”, "este atat de comic, incat nu necesita subtitrare".
"Penélope Cruz merita o nominalizare pentru interpretarea feroce, nebuna si sexy din Vicky Cristina Barcelona", spune criticul Roeper. "Cruz este asa de simpatica incat Allen ar trebui sa faca urmatorul film cu ea in spaniola", declara Edelstein.
Productia este povestea unei calatorii, cu doua fete (Vicky si Cristina) care merg sa-si petreaca vara la Barcelona, acolo unde il vor cunoaste pe Juan Antonio (Bardem), pictor, de care se indragostesc pe rand si pentru care se iau la intrecere cu fosta lui prietena, María Elena (Penélope Cruz). O poveste ce are parte de unele stereotipii, ce sunt insa depasite de dramele personajelor.
Scarlett Johansson, transformata in noua muza a lui Woody Allen, se lasa condusa de cineast pentru a treia oara, dupa 'Match Point' (2005) si 'Scoop' (2006). Actrita de 23 ani (Cristina in film) mentine o relatie speciala cu regizorul, care, la randul sau, a recunoscut ca Johansson l-a inspirit in inventarea personajelor.

Brad Pitt va fi un bastard fara glorie

Actorul a confirmat faptul ca va juca in noua pelicula a lui Quentin Tarantino, 'Inglorious Bastards'.

Potrivit Variety, Pitt va incepe filmarile pe 13 octombrie. Filmul va avea premiera la Festivalul de la Cannes. Din distributie mai fac parte comicul Simon Pegg, regizorul Eli Roth, iar Nastasia Kinski negocieaza inca pentru aparitia in aceasta pelicula.

Filmul, produs de Weinstein Co. si Universal Pictures, va avea doua parti si va fi un remake dupa italianul “Quel maledetto treno blindato”. Actiunea, situata in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, are ca subiect fuga unui grup de soldati americani in Elvetia, urmariti de un proces al criminalilor de razboi.

Să pictezi lumina, în Florenţa

La Palazzo Strozzi tehnicile ascunse ale lui Monet, Renoir şi Van Gogh pot fi admirate până pe 28 septembrie. Cine are drum, sa nu treaca fara să se opreasca.

In fata oricarui tablou de Renoir n-am avut niciodată cuvinte, pur si simplu… iti taie respiratia. Cum a facut? Nu vreau sa stiu, doar simt, ma bucur, e o minune…

Un tablou al lui Van Gogh ascundea un altul

O echipa de oameni de stiinta din Olanda si Belgia a descoperit cu o exactitate fara precedent intr-o pictura a lui Van Gogh „Petic de iarbă” (1887), un alt tablou. Totul printr-o tehnică ce implică raze X. S-a descoperit un portret de femeie.

Metodele care folosesc rezele X, precum radiografiile conventionale, erau limitate pana acum.

In acest caz metoda a fost aplicată unui tablou ce apartine, acum, Muzeului Kröller-Müller (Olanda).

Van Gogh obişnuia să refolosească pânzele.

foto: El Mundo

Nu mai accept scuze!

De ce România e mereu confundată cu Ungaria? Suntem pe hartă dintotdeauna, suntem chiar şi în UE. Acum, mai mult ca niciodată suntem vizitaţi de mai toate starurile lumii…

De câţiva ani buni, de când suntem pe harta concertistică a multor artişti, România apare pentru ei cu capitala la Budapesta. Sâmbătă seară, un alt cântăreţ important (Lenny Kravitz) ne-a rugat: “Am nevoie de Ungaria pentru o revoluţie a iubirii!” S-a dus vraja. În acel moment îţi este insultată inteligenţa, patriotismul te îndeamnă la gânduri negre faţă de vecinii mult mai cunoscuţi, începe să-ţi pară rău că ai venit. Şi atunci începi să strigi la cel de pe scenă (aşa cum au făcut-o fanii de altfel). “Eşti în România, măi cântăreţule! Tu, care eşti cântăreţ!” Şi cât de mult mi-a plăcut cum a cântat! Păcat!
“Oh, îmi pare rău, aveţi dreptate! Hello, Romania! Ştiu unde sunt!” Păi dacă ştii… fă ceva în privinţa asta! Vii cu o zi înainte de concert, te instalezi la Intercontinental, ceri mâncare tradiţională românească, dar pe scenă spui “Bună seara, Ungaria!”
Marea diferenţă între artişti aici se vede: Mick Jagger, anul trecut, a învăţat să vorbească româneşte, şi încă foarte bine, alţii uită unde vin să cânte. Chiar dacă ţi-ai ales o meserie solicitantă, şi, chipurile, nu ştii pe unde te afli, fă-o cu profesionalism. Dacă tot te-ai apucat, fii ARTIST până la capăt. O altă dezamăgire am avut-o la...

continuarea in Cronica de azi

Espagna es la campeona

In sfarsit, de azi, am iar net. Pot sa strig 'Viva Espagna!' Au jucat magnific. Daca imi garanteaza cineva ca toate meciurile (cu nationale, bineinteles) vor fi asa, ma uit la fotbal mereu. Daca spaniolii s-ar naste in fiecare natiune, am avea numai spectacole de clasa pe stadioane.

Am stat 'cu inima cat un purice' pana la sfarsit si am tinut cu ibericii. Ce bine ar fi daca comentatorii ar fi muti! Ar fi fost completa bucuria.

Nu va puteti imagina ce a putut sa debiteze un comentator din asta (sportiv?), de-a lungul acestui Euro 2008: 'Galeria romanilor striga: Hai Romania!' Adaaaaaanc! Mi-a placut.

In fine, Spania a meritat cupa, nemtii au jucat oribil, si daca mai auzeam inca o data: 'Aragones, cel mai in varsta antrenor de la Euro!' inchideam... si multe alte asemenea.

Au fost mareti. Noi nu vom fi niciodata asa si niciun chiv sau mut nu vor alerga vreodata ca Fernando sa dea gol.

foto: El Pais

Sydney Pollack - departe de lume

Sydney Pollack a filmat între anii ‘70 – ‘80 mai multe pelicule cu Robert Redford: “Aventurile lui Jeremiah Johnson” (1972), “The way we were” (1973) şi “Departe de Africa” (1985). Am început cu aceste filme, pentru că unul din cele mai estetice filme, mai fermecătoare, cu o poveste emoţionantă este “Departe de Africa” (unul din filmele mele preferate). Şi, din păcate, tatăl lui, Sydney Pollack, a plecat mult mai departe de noi, sărăcind în special cinematografia americană, şi aşa lipsită de regizori de talia lui. Mai sunt câţiva.
Cu “Tootsie”, film de Oscar, rol magistral făcut de Dustin Hoffman, a fost nominalizat la două statuete, pentru regie şi pentru cel mai bun film. Ce-i drept, le merita din plin. Dar a luat alte două Oscaruri, în 1985, pentru “Out of Africa”.
Pollack a fost un clasic al cinematografiei, mai ales prin filme ca “The way we were”, cu Barbara Streisand şi Robert Redford. A mai regizat şi seriale. A primit şi un Glob de Aur în 1966 pentru “The Game”.
Departe de lumea noastră va regiza ultimul film, “În altă viaţă”, iar nouă ne rămâne legenda şi imaginile nemuritoare.

Balcicul in mai

Am fost cu adevarat fericita in ultimele doua zile, si asta pentru ca am fost invitata la Balcic. Muzeul Cotroceni a organizat un colocviu de Istoria Artei... si actiunea s-a incheiat cu vizita la castelul Reginei Maria de pe malul Marii Negre. Dupa ce (in prima zi) am colindat cateva ore prin Nesebar, orasul muzeu, cum este denumit in albumele pentru turisti, sambata am petrecut-o la Castel. Feerie! Sa admiri marea de la inaltime, sa stai pe tronul Reginei, sa bei din vinul "Ducessa"..., nu povestesc cum a fost, trebuie sa mergi acolo. Daca ajungi in Vama Veche e pacat sa nu mai faci inca 50 de km ca sa vezi ceva cu adevarat extraordinar, intr-un oras mult mai ieftin, chiar mai ieftin decat Vama. Un oras atat de calm, cu casele in trepte, intr-o liniste tulburata doar de valuri. Merita si pleci mai bogat, nu doar mai plin de bere.

'For those about to rock'...AC/DC se intorc

E adevarat. Si daca o spune site-ul lor, trebuie sa credem.
Si mai scrie pe pagina web ca trupa a terminat de inregistrat un disc, ce va fi in magazine la sfarsitul anului.

www.acdc.com

B’ESTFEST creste de la an la an

Daca in 2007 Festivalul se desfasura pe o suprafata de 30.000 de metri patrati, anul acesta vom topai pe cei 40.000 de metri patrati alocati, noi, cei care vom fi prezenti in 4 zile de cantari. Sunt asteptati intre 75.000 si 85.000 priceputi in ale muzichiei.

Alanis Morissette, Cypress Hill, UNKLE, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers, Stereophonics, Nelly Furtado, Manu Chao, Roisin Murphy (Moloko), Sunrise Avenue, Judas Priest, Primal Fear sunt numele pe care le veti vedea la Bucuresti, daca v-ati procurat bilete, ca sunt pe duca.

20 zile de amenajare si dezafectare, 800 de camere de hotel, 50 de limuzine, 10 microbuze, 750 de persoane in echipa tehnica, iar pentru cele 48 de ore de muzica vor „lucra” 250 de muzicieni si 350 de persoane din staff-ul artistilor.

Bugetul editiei din acest an se ridica la aproximativ 3.000.000 de euro (cu 30% mai mare fata de cel de anul trecut), doua treimi fiind alocate cheltuielilor legate de artisti.

Inca 10 noi confirmari: E.M.I.L., Veritasaga, The MOOoD, Dekadens si Aron (Romania), Shangri La (Bulgaria) si Santogold (SUA), Neo (Ungaria), respectiv Thunderstorm (Romania) si Wisdom (Ungaria) la AFTERSHOCK. De asemenea, zona de Silent Disco va exista si in cadrul acestei editii, avandu-i la pupitru pe cativa dintre cei mai buni DJ ai Olandei: Mark Norman, Cor Fijneman si Lemon8.

Biletele au fost puse deja in vanzare, putand fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta si online, de pe myticket.ro. Biletele de o zi (4, 5 sau 6 iulie) costa 90 lei in pre-sale si 110 lei la intrare, iar biletele pentru AFTERSHOCK (11 iulie) costa 75 lei in pre-sale si 90 lei la intrare. Abonamentele de trei zile (4, 5 si 6 iulie) sunt in numar limitat si costa 240 de lei, fiind disponibile doar in pre-sale. De asemenea, si biletele VIP sunt in numar limitat, fiind valabile numai pentru o singura zi de festival - 350 lei pentru 4, 5 sau 6 iulie, respectiv 185 lei, 135 lei sau 115 lei pentru AFTERSHOCK (11 iulie).

Tina Turner se intoarce

Veterana Tina Tuner se va intoarce pe scena in aceasta toamna.

Va fi primul turneu din 2000, asigura revista Billboard pe pagina sa web.
Turneul va incepe in Kansas City pe 1 octombrie si va cuprinde mai multe orase din Statele Unite. Exista posibilitatea ca si cateva orase europene sa fie pe itinerariul cantaretei.
Chiar Tina isi va anunta intoarcerea pe scena intr-un interviu cu Oprah Winfrey, care va putea fi urmarit pe 8 mai.
Tina Turner, 68 ani, s-a despartit de public in 2000 printr-un turneu mondial. Ea a strans aproape 110 milioane de dolari, ceea ce este un record pentru o artista, care a fost depasita doar de Madonna, in 2006, cu Confessions tour.
Ultima aparitie a Tinei Turner a fost in februarie la o decernare de Grammy, unde a cantat alaturi de Beyonce.

Dezastruoasa minte geniala

E uluitor cum viata personala a unui geniu poate fi atat de nociva apropiatilor sai si chiar lui. Un creier ca acesta sa-si loveasca sotia, sa-i ceara scuze fiului pentru ca a fost adus pe lume, sau sa nu-si doreasca sa o vada pe fiica sa? In schimb sa dea lumii solutii? Poate ca geniile nu sunt facute sa aiba o viata personala. Dar daca o au, de ce si-au batut joc de ea?

Iata ce a notat Luis Miguel Ariza in El Pais despre intimitatile lui Einstein, descoperite in circa 4.000 de scrisori personale si transpuse in doua biografii inedite.

A avut o viata personala plina de zone intunecate. Biografiile il prezinta pe Einstein ca un afemeiat care nu a stiut sa mentina relatii stabile si sanatoase nici cu femeile si nici cu copiii sai, unul din ei fiind schizofrenic. Acestuia i-a scris: ''Iarta-ma pentru existenta ta!''

Chaplin: “Ma idolatrizeaza pentru ca toata lumea ma intelege, iar pe tine te idolatrizeaza pentru ca nimeni nu te intelege!”

In 1931, Charlie Chaplin l-a invitat pe Albert Einstein la lansarea filmului sau “Luminile orasului”. Geniul, imbracat in frac, insotit de sotia sa, Elsa, a ramas surprins de faptul ca publicul l-a ovationat la finalul peliculei. Putin incurcat, Einstein l-a intrebat pe Chaplin: “Pentru ce aceste aplauze?”,“Pentru nimic!”, a raspuns Chaplin. “Ma idolatrizeaza pentru ca toata lumea ma intelege, iar pe tine te idolatrizeaza pentru ca nimeni nu te intelege!”

Misterul unui creier disecat

Misterul acestui personaj, care a reinventat felul de a privi universul si spatiul si timpul, ne incita si azi. O legenda urbana spune ca ochii lui Einstein, extrasi dupa moartea sa (17 aprilie 1955), sunt conservati intr-o cutie securizata la o banca din New York sau New Jersey. Medicul Thomas Stolz Harvey, care a realizat autopsia, a pastrat creierul genialului Einstein, in doua recipiente de cristal. Ele au stat in resedinta patologului din Wichita, in Kansas, timp de 23 de ani. Acesta si-a pierdut slujba, dar a castigat celebritatea. Oamenii de stiinta au studiat la milimetru aceasta parte din corpul savantului. Nu au gasit nicio fiziologie exceptionala care sa dezvaluie de ce mintea lui Einstein a stralucit ca o supernova.

10 amante si doua sotii

Ultimele doua biografii – “Einstein, a biography”, a scriitorului german Jurgen Neffe, si “Einstein, his life and the universe” a jurnalistului si fostului director de la Time, Walter Isaacson, se refera mai ales la sotiile sale Mileva Maric si Elsa Einstein, amante si copii. In 2006, s-au descoperit circa 4.000 de scrisori ale geniului, a explicat Walter Isaacson, presedintele Institutului Aspen din Washington DC. Acestea il arata pe Einstein foarte pasional, distrus de problemele familiale, in timp ce descoperea teoria relativitatii. O poveste foarte dramatica.
Einstein a scris aproximativ 12.300 scrisori de-a lungul vietii sale, scrisori trimise in toata lumea rudelor sale. In 1998, noi scrisori trimise intre 1945 si 1946 au dezvaluit relatia amoroasa cu Margarita Konenkova, o spioana rusa care s-a intalnit cu savantul in 1935. In 2006 se presupunea ca a avut cel putin 10 amante, pe langa cele doua sotii.

Portretul facut de Neffe este cel mai provocator. Se stia ca Einstein si Mileva Maric, casatoriti in 1903, nu au terminat relatia in conditii bune. Si-a tratat sotia ca pe o slujnica si evita sa stea cu ea in aceeasi camera. Au divortat in 1919. Neffe scrie ca Einstein a maltratat-o fizic. “Unele pasaje din jurnalul unui prieten al familiei sugereaza ca Einstein isi batea nevasta”.
Pentru Walter Isaacson, noile scrisori arata ca Einstein a mentinut cu Mileva o relatie de “amor si ura” mult mai accentuata. “Era foarte deschis in a avea relatii cu alte femei chiar daca era casatorit, chiar si in timpul celei de-a doua casatorii cu Elsa”. Perspectiva cu care sunt examinate relatiile amoroase ale lui Einstein nu este aceeasi ca la Picasso, Kennedy sau Mozart, admite Neffe. Amoralitatea ii caracterizeaza pe acestia, in timp ce la Einstein este diferit; pentru public imaginea omului de stiinta pur primeaza celei agresive. Pe de alta parte, Einstein nu a stabilit o relatie usoara cu copiii sai. A avut o fiica nelegitima cu Mileva, in 1901 si doi inainte de casatorie. Mileva a plecat in Serbia cu fiica sa, botezata Lieserl si s-a intors in Elvetia fara ea. Se pare ca Einstein nu a vrut sa o cunoasca. Nu se stie nimic despre destinul final al fetei.
Einstein a fost un tata ce a alternat dragostea cu severitatea in relatia cu fiii sai unici, Hans Albert (nascut in 1904) si Eduard (1910), cel mai bolnavicios, atins de schizofrenie. In 29 iulie 1914, la ora 9.00 Einstein se despartea de Mileva si de cei doi copii la gara Anhalt, din Berlin. Dupa asta, povesteste Elsa, “a plans amarnic”.Intre septembrie si noiembrie 1915, geniul sau a explodat, ducand in mod stralucit la faptul ca gravitatia nu era o forta, ci o deformare a spatiului-timp, in teoria sa.

Ewan McGregor şi Jim Carrey, îndrăgostiţi

Actorii vor întruchipa un cuplu de homosexuali care se îndrăgostesc în închisoare

Pentru a-ţi pregăti un rol trebuie să te pui într-o atare situaţie şi să explorezi terenul.
Având acest obiectiv, actorii Ewan McGregor şi Jim Carrey au fost văzuţi discutând recent, în “Halo bar”, din Miami, în chiar ziua celebrării Martini Tuesday. Cei doi vor interpreta rolurile a doi gay care se îndrăgostesc în închisoare: I love you Phillip Morris.
Jim Carrey va juca rolul condamnatului Steven Marshall, care se amorezează de colegul de celulă Phillip Morris, interpretat de Ewan McGregor. Carrey încearcă să evadeze din închisoare, când McGregor iese.
Nu este prima dată când McGregor se pune în pielea unui homosexual. În 1995, a interpretat rolul unui bisexual în El libro de cabecera şi în 1998 a apărut într-o scenă gay cu Christian Bale în Velvet Goldmine.

Barfly sau cum sa dansezi 'cu oile' la inghesuiala

Pentru ca vineri seara, cand as putea iesi in oras, nu o fac, prietenii mei aleg sambata, pentru ca e mai comod pentru ei. Ma supun. Daca acum o saptamana eram oripilata de ce am vazut in Club A (nu mai fusesem de aproape un an), sambata asta am ales Barfly-ul (cel nou).
DJ Vasile (Bono) a fost gazda. Dupa mediatizatul interviu din mai putin mediatizatul cotidian Cotidianul., de care prietenii mei s-au entuziasmat excesiv, am fost incantata sa ascult piese U2, Doors, Rolling Stones, Duffy, Simple Minds, dar si ceva din muzica pentru copiii astia, cam retardati, emo se numesc, care au chipurile o emotivitate. Care o fi aia si in ce consta, pe strada nu am vazut-o, pentru ca in alta parte nu cred ca se manifesta pustii. Am observat in schimb coafura si insignele. Asta e de baza. Lasand la o parte patura asta infima, Barfly e chiar un club unde vin tineri acceptabili. Daca nu ai masa rezervata nu e chiar placut. Atmosfera devine incinsa pe la ora 1.00, nu mai e loc sa te misti (abia am gasit iesirea la plecare, asta dupa un slalom printre ahtiatii dansatori). Daca sora mea spunea ca in Grande Comandante e aceeasi muzica ca acum 10 ani, in Barfly e aceeasi ca in recent desfiintatul Bar...fly, dar buna. E si aici un inceput de fitza. Incep sa vina tinereii cu multi bani, cei care lucreaza in companiile (alea care conteaza) la moda. Mai vezi cate un nostalgic. Pana si DJ Vasile e acu DJ Bono si a uitat cand 'dansa cu oile' in Vama. Dar, poate sunt eu cam pretentioasa si vreau naturalete. Totul se schimba, dar nu in bine.

Cel mai vechi cântec din lume

Sunt numai 10 secunde. O voce feminină cântă un cântec popular francez. Înregistrarea, datată 1860, este cea mai veche şi a fost recent descoperită de doi oameni de ştiinţă americani.
La începutul acestui an, istoricii David Giovannoni şi Patrick Feaster au descoperit o versiune a melodiei 'Au Clair de la Lune', de Pierrot Répondit, înregistrată cu ajutorul unui aparat numit fonoautograf. “Căutam încă de anul trecut, a fost o adevărată muncă de detectiv”, a recunoscut Giovannoni.
Fonoautograful a fost inventat de francezul Edouard-Leon Scott de Martinville, cel care a reuşit să creeze imagini vizuale ale sunetului folosind un fir care se mişca odată cu undele sonore şi le marca pe o hârtie. Scott de Martinville nu a reuşit niciodată să reproducă muzica înregistrată, dar, cu câteva decenii în urmă, de când drepturile de autor s-au transformat într-o temă de actualitate, a avut perspicacitatea de a patenta înregistrările.
David Giovannoni şi colegul său Patrick Feaster au găsit în 2007 mai multe înregistrări ale lui Scott de Martinville, le-au scanat şi le-au luat în Statele Unite. A fost nevoie de a scana mai multe mostre ale muncii inventatorului francez pentru a asculta “Au clair de la lune”.
Versiunea lui Scott de Mantinville, disponibilă pentru public pe Internet, este de slabă calitate, dar poate fi ascultată clar vocea feminină şi se recunoaşte şi cântecul. Înregistrarea este mai veche cu 17 ani decât “Mary had a little lamb” de Thomas Edison, considerată până acum cea mai veche din lume. Edison, inventatorul gramofonului, nu a reuşit doar să înregistreze cântecul, ci să-l şi reproducă.
Scott de Martinville a inventat fonoautograful şi a realizat imprimări cu fineţea unui investigator, nefiind preocupat de faptul că-l ascultau şi alţii.
“Au Clair de la Lune” s-a auzit pentru prima dată în public la conferinţa anuală a Asociaţiei Colecţiilor de Sunete Înregistrate, la Universitatea din Standford (California), la 148 de ani de când a fost înregistrată. “Reacţia oamenilor a fost entuziastă, mulţumitoare”, a spus Giovannoni. Istoricii cred că în arhive s-ar putea afla multe alte înregistrări, chiar mai vechi decât aceasta.

Louisiana Red in acompaniamentul Nightlosers

Castigator in 1983 al premiului W.C. Handy Award pentru cel mai bun artist de blues traditional, Louisiana Red (pe numele adevarat Iverson Minter) are in spate o cariera de peste jumatate de secol. A cantat cu nume memorabile ale blues-ului international, ca B.B. King si Muddy Waters.

Albumele muzicianului au fost numite de catre critici masterpieces ale blues-ului. Puternic influentat de Muddy Waters, Lightnin’ Hopkings si Arthur Crudup, artistul si-a gasit de mult propria voce, propriul stil, propria forma de expresie. Muzica lui poate fi caracterizata ca o expresie a starilor momentane, o traditie aproape uitata a compozitiilor spontane ce vin din Delta Blues.

Nightlosers este trupa care va asigura acompaniamentul pe parcursul concertului Louisiana Red. Combinatia de blues american cu folclor, muzica populara romaneasca cu rhythm & blues face din trupa lui Hanno Hoefer deschiderea ideala pentru Louisiana Red. Alaturi de Hanno Hoefer - chitara, harmonica, washboard, vocal, canta Octavian Barila Andreescu – chitara bass, Jimy El Lako - chitara, violina, viola, talkbox, Ovidiu Condrea – tobe, Geza Grunzo – clape. Evenimentul este al treilea din seria de anotimpuri ale Blues-ului si va avea loc la Hard Rock Cafe Bucharest, sambata, incepand cu ora 22.00. Seria de “anotimpuri ale Blues-ului” Blue Moods, poarta semnatura Ioan Big, Head of Design Event Plus, si isi propune sa aduca in prim plan nume sonore, legende din lumea Blues-ului. Prin acest proiect, compania Event Plus doreste sa aduca in Romania, o data la trei luni, artisti cu renume international din domeniul Blues-ului si cu un aport unic in ceea ce priveste calitatea si complexitatea interpretarii.Proiectul Blue Moods a debutat pe 24 noiembrie cu concertul lui Sugar Blue si a continuat cu recitalul extraordinar Bob Brozman, pe 8 martie din clubul Art Jazz.

“Strigătul” şi “Madonna”, recuperate şi aduse acasă

Muzeul „Edvard Munch” din Oslo va expune din 23 mai operele furate ale pictorului norvegian “Strigătul” şi “Madonna”, lucrări ce au fost grav afectate în timpul furtului din august 2004. Tablourile au fost supuse unor lucr[ri de restaurare ce au durat mai mult de un an. Expoziţia, care va fi deschisă până la 26 septembrie, va prezenta operele în contextul lor istoric. Lucrările de restaurare, finanţate în mare parte de japonezi, au fost filmate de o echipă a unei televiziuni publice norvegiene, NRK, imaginile fiind transpuse într-un documentar care va putea fi văzut în toamna aceasta.
Istoria unui furt
Pe 22 august 2004, doi mascaţi au pătruns în plină zi, în Muzeul “Edvard Munch”, din centrul capitalei Norvegiei, ameninţând cu un pistol gardienii şi vizitatorii, pe care i-au obligat să se culce pe podea. Au reuşit să sustragă “Strigătul” şi “Madonna”. Poliţia norvegiană a recuperate operele doi ani mai târziu, într-o operaţiune ce s-a desfăşurat la periferia capitalei. Ambele tablouri au suferit mari daune - zgârieturi, pete - cauzate de umiditate în mare parte. În ianuarie 2008, Tribunalul Suprem din Norvegia a condamnat la 6 şi 10 ani jumătate de închisoare pe cei doi hoţi.

De la Garbo la Tom Cruise, figurile unui secol stralucitor

Expoziţie cu cele mai bune 150 de portrete din “Vanity Fair”, în galeria National Portrait
Revista “Vanity Fair” a surprins vremurile în schimbare din secolul XX în imagini – de la epoca Jazz-ului, după Primul Război Mondial, la era Pop.
Portrete din aceste două perioade se regăsesc pentru prima dată în expoziţia Vanity Fair Portraits-Photographs 1913-2008, care se inaugurează astăzi, la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta 150 de imagini, selecţionate dintre 10.000 care au apărut în circa 500 de numere ale revistei, imagini culese de David Friend şi Terence Pepper, după trei ani de muncă. De la Claude Monet, Amelia Earhart şi Jesse Owens până la David Hockney, Arthur Miller şi Madonna, cele mai diverse personalităţi împart expoziţia cu vedete ale Hollywood-ului ca Charlie Chaplin, Greta Garbo, Demi Moore şi Tom Cruise. "A fost o muncă dură. Am ales mai întâi teme, locuri, apoi fotografii şi imagini. A fost un process îndelungat, dar cred că am găsit ce e mai bun din ce e mai bun", a spus Friend, în timpul unei conferinţe de presă. Demi Moore arătându-şi sarcina goală în faimoasa fotografie făcută de Annie Leibovitz; Jack Nickolson excentric sau Hilary Swank sunt câţiva din artiştii de la Hollywood actuali, care împart spaţiul de expoziţie cu clasici ca Gary Cooper şi Katharine Hepburn.
Imaginile, fără embargo, sunt categorisite pe diverse discipline: pictură -Pablo Picasso, literatură -Ernest Hemingway şi Aldous Huxley, muzică -Louis Armstrong, Mick Jagger şi Madonna, ciclistul Lance Armstrong. Publicată de Condé Nast în 1913, în timpul exploziei Jazz-ului, revista s-a prezentat ca un veritabil catalizator cultural, promovând opere şi portrete ale unor personalităţi precum scriitorul britanic Thomas Hardy, dansatorul Fred Astaire şi actriţa Greta Garbo. Fotografiile au devenit celebre şi datorită unor Man Ray, Cecil Beaton, Andre Kertesz şi Edward Steichen, ale căror portrete apar în retrospectivă. Icon-uri culturale ca pictorul David Hockney, regizorul Billy Wilder, muzicianul Miles Davies, fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher sunt tot aici. Expunerea va fi deschisă până pe 26 mai. Ea va călători la Edingurgh, Los Angeles şi Canberra.

Fabricat în Cuba

Fascinaţie, ritm, frumuseţe, renume, rafinament, calitate, originalitate, Havana, şi cred că am spus totul. „The Havana Lounge”, noul proiect al elitelor muzicii cubaneze, a fost prezentat la Bucureşti, duminică, într-o Sală a Palatului arhiplină. Spectacolul a început la 20.30 şi s-a încheiat la 22.40, în uralele celor 4.000 de spectatori.
Pe ecranul mare, în timpul spectacolului, au fost prezentate imagini din Cuba, oameni, locuri, „El Che”, Fidel, copiii care învaţă să danseze, mizeria străzilor, şi muzică, multă muzică. O ţară care „a stat pe loc”, o ţară care a rămas undeva prin anii 60. Cineva spunea că trebuie să vezi Cuba acum, când e atât de săracă, când e virgină, când încă americanii nu au dat buzna. Tot ce poartă marcă cubaneză este autentic, fără nimic artificial. „Această revoluţie e eternă” se vede scris pe un panou, în trecerea aparatului de filmat. Imaginea Revoluţionarului, a frumosului cubanez-erou a însoţit toate piesele legendarilor muzicieni. Această „revoluţie” e şi muzicală. Când Ry Cooder arată lumii, în 1997, muzica de la Buena Vista Social Club, transformată într-un album cu acelaşi nume- album de Grammy - totul devine un fenomen internaţional. În 1999 apare şi filmul lui Wim Wenders, un documentar-biografic, în care majoritatea rolurilor sunt jucate chiar de membrii trupei. Ry caută în Havana clubul renumit. Toata lumea ştia de el, nimeni nu reuşea să îi spună locul exact, se pare că era puţin ambulant şi îşi schimbă des casele. Muzicienii povestesc despre moda Buena Vista de acum jumătate de secol cu aceeaşi plăcere, mai întai timidă, apoi de neoprit, cu care povestesc bunicii despre cum era pe vremea lor.
Nu se ştie cu exactitate de unde provine son-ul. Istorii aşează rădăcinile în partea de est a insulei, în zona muntoasă Sierra Maestra, la sfârşitul secolului XIX. Primele aşezări în acestă parte a Cubei au fost întemeiate de hispanici provenind din Andaluzia şi Insulele Canare, iar ceva mai târziu, departe de oraşe, s-au stabilit africani din triburile Bantu şi Dahome. Cele două comunităţi au interacţionat, iar schimbul de elemente culturale a născut noul gen muzical „son”.

„Los superabuelos”

Teresa Maria Caturla, Maria Viktoria Rodriguez, Julio Alberto Fernandez sunt vocile din „Havana Lounge”, alături fiind Yanco Pizaco, Daniel Ramos Alayos, Julienne Oviedo Sanchez, Tomas Ramos, Rodolfo „Peruchin” Argudin Justiz, Bruno Rogelio Collazo, Adalberto „Candelita” Martinez şi Ivan Pastrana Palacios.
Înainte de Revoluţia din 1959, Buena Vista era un club exclusivist din Havana. Astăzi el nu mai există, dar muzica a fost transmisă din generaţie în generaţie tradiţia „son”-ului prin virtuozitatea „superbunicilor” („los superabuelos”).
Show-ul de la Bucureşti a fost unul incendiar, pasiunea pentru muzică fiind trezită, mai ales, de cele două doamne: Teresa Garcia Caturla şi Maria Viktoria Rodriguez. Cele două dive au ridicat sala în picioare la fiecare apariţie. Cubanezii sunt calzi, ştiu să comunice (şi când e muzica la mijloc nimic nu-i inhibă), s-au simţit bine alaturi de români, şi au mulţumit cum au ştiut mai bine, prin son, mambo, cha cha, salsa, rumba, guajira, danzon, abakua, bolero. Doamna muzicii cubaneze, Teresa Garcia Caturla, la cei 68 de ani a dansat, cu aceeaşi vitalitate, alături de patru tinere românce, dansatoare ce au întâmpinat publicul la intrarea în sală cu momente de salsa. „Ce surpriză!”, „Neaşteptat!” am auzit pe câţiva încântaţi de ceea ce au oferit organizatorii, Emag!c entertainment. Şi de această dată Emag!c a ţinut cont de toate detaliile, organizare ireproşabilă.
Fiecare muzician a avut momentul lui, toţi creează poveşti de neuitat în aceste solo-uri. Publicul a vibrat în ritm, a dansat. Nu te aştepţi să fie altfel la concertele Buena Vista. Şi le-am văzut pe toate in Bucuresti. De fiecare dată va fi la fel. De ce? Pentru că bucuria de a trăi şi pasiunea pentru frumos sunt un stil de viaţă pentru cei care vin din ţara lui Che Guevara. Pot sa spun: „Viva la revolucion cubana!”

Foto: Gabriel Olteanu

Instantanee de carnaval

Foto: AFP