Barfly sau cum sa dansezi 'cu oile' la inghesuiala

Pentru ca vineri seara, cand as putea iesi in oras, nu o fac, prietenii mei aleg sambata, pentru ca e mai comod pentru ei. Ma supun. Daca acum o saptamana eram oripilata de ce am vazut in Club A (nu mai fusesem de aproape un an), sambata asta am ales Barfly-ul (cel nou).
DJ Vasile (Bono) a fost gazda. Dupa mediatizatul interviu din mai putin mediatizatul cotidian Cotidianul., de care prietenii mei s-au entuziasmat excesiv, am fost incantata sa ascult piese U2, Doors, Rolling Stones, Duffy, Simple Minds, dar si ceva din muzica pentru copiii astia, cam retardati, emo se numesc, care au chipurile o emotivitate. Care o fi aia si in ce consta, pe strada nu am vazut-o, pentru ca in alta parte nu cred ca se manifesta pustii. Am observat in schimb coafura si insignele. Asta e de baza. Lasand la o parte patura asta infima, Barfly e chiar un club unde vin tineri acceptabili. Daca nu ai masa rezervata nu e chiar placut. Atmosfera devine incinsa pe la ora 1.00, nu mai e loc sa te misti (abia am gasit iesirea la plecare, asta dupa un slalom printre ahtiatii dansatori). Daca sora mea spunea ca in Grande Comandante e aceeasi muzica ca acum 10 ani, in Barfly e aceeasi ca in recent desfiintatul Bar...fly, dar buna. E si aici un inceput de fitza. Incep sa vina tinereii cu multi bani, cei care lucreaza in companiile (alea care conteaza) la moda. Mai vezi cate un nostalgic. Pana si DJ Vasile e acu DJ Bono si a uitat cand 'dansa cu oile' in Vama. Dar, poate sunt eu cam pretentioasa si vreau naturalete. Totul se schimba, dar nu in bine.

Cel mai vechi cântec din lume

Sunt numai 10 secunde. O voce feminină cântă un cântec popular francez. Înregistrarea, datată 1860, este cea mai veche şi a fost recent descoperită de doi oameni de ştiinţă americani.
La începutul acestui an, istoricii David Giovannoni şi Patrick Feaster au descoperit o versiune a melodiei 'Au Clair de la Lune', de Pierrot Répondit, înregistrată cu ajutorul unui aparat numit fonoautograf. “Căutam încă de anul trecut, a fost o adevărată muncă de detectiv”, a recunoscut Giovannoni.
Fonoautograful a fost inventat de francezul Edouard-Leon Scott de Martinville, cel care a reuşit să creeze imagini vizuale ale sunetului folosind un fir care se mişca odată cu undele sonore şi le marca pe o hârtie. Scott de Martinville nu a reuşit niciodată să reproducă muzica înregistrată, dar, cu câteva decenii în urmă, de când drepturile de autor s-au transformat într-o temă de actualitate, a avut perspicacitatea de a patenta înregistrările.
David Giovannoni şi colegul său Patrick Feaster au găsit în 2007 mai multe înregistrări ale lui Scott de Martinville, le-au scanat şi le-au luat în Statele Unite. A fost nevoie de a scana mai multe mostre ale muncii inventatorului francez pentru a asculta “Au clair de la lune”.
Versiunea lui Scott de Mantinville, disponibilă pentru public pe Internet, este de slabă calitate, dar poate fi ascultată clar vocea feminină şi se recunoaşte şi cântecul. Înregistrarea este mai veche cu 17 ani decât “Mary had a little lamb” de Thomas Edison, considerată până acum cea mai veche din lume. Edison, inventatorul gramofonului, nu a reuşit doar să înregistreze cântecul, ci să-l şi reproducă.
Scott de Martinville a inventat fonoautograful şi a realizat imprimări cu fineţea unui investigator, nefiind preocupat de faptul că-l ascultau şi alţii.
“Au Clair de la Lune” s-a auzit pentru prima dată în public la conferinţa anuală a Asociaţiei Colecţiilor de Sunete Înregistrate, la Universitatea din Standford (California), la 148 de ani de când a fost înregistrată. “Reacţia oamenilor a fost entuziastă, mulţumitoare”, a spus Giovannoni. Istoricii cred că în arhive s-ar putea afla multe alte înregistrări, chiar mai vechi decât aceasta.

Louisiana Red in acompaniamentul Nightlosers

Castigator in 1983 al premiului W.C. Handy Award pentru cel mai bun artist de blues traditional, Louisiana Red (pe numele adevarat Iverson Minter) are in spate o cariera de peste jumatate de secol. A cantat cu nume memorabile ale blues-ului international, ca B.B. King si Muddy Waters.

Albumele muzicianului au fost numite de catre critici masterpieces ale blues-ului. Puternic influentat de Muddy Waters, Lightnin’ Hopkings si Arthur Crudup, artistul si-a gasit de mult propria voce, propriul stil, propria forma de expresie. Muzica lui poate fi caracterizata ca o expresie a starilor momentane, o traditie aproape uitata a compozitiilor spontane ce vin din Delta Blues.

Nightlosers este trupa care va asigura acompaniamentul pe parcursul concertului Louisiana Red. Combinatia de blues american cu folclor, muzica populara romaneasca cu rhythm & blues face din trupa lui Hanno Hoefer deschiderea ideala pentru Louisiana Red. Alaturi de Hanno Hoefer - chitara, harmonica, washboard, vocal, canta Octavian Barila Andreescu – chitara bass, Jimy El Lako - chitara, violina, viola, talkbox, Ovidiu Condrea – tobe, Geza Grunzo – clape. Evenimentul este al treilea din seria de anotimpuri ale Blues-ului si va avea loc la Hard Rock Cafe Bucharest, sambata, incepand cu ora 22.00. Seria de “anotimpuri ale Blues-ului” Blue Moods, poarta semnatura Ioan Big, Head of Design Event Plus, si isi propune sa aduca in prim plan nume sonore, legende din lumea Blues-ului. Prin acest proiect, compania Event Plus doreste sa aduca in Romania, o data la trei luni, artisti cu renume international din domeniul Blues-ului si cu un aport unic in ceea ce priveste calitatea si complexitatea interpretarii.Proiectul Blue Moods a debutat pe 24 noiembrie cu concertul lui Sugar Blue si a continuat cu recitalul extraordinar Bob Brozman, pe 8 martie din clubul Art Jazz.

“Strigătul” şi “Madonna”, recuperate şi aduse acasă

Muzeul „Edvard Munch” din Oslo va expune din 23 mai operele furate ale pictorului norvegian “Strigătul” şi “Madonna”, lucrări ce au fost grav afectate în timpul furtului din august 2004. Tablourile au fost supuse unor lucr[ri de restaurare ce au durat mai mult de un an. Expoziţia, care va fi deschisă până la 26 septembrie, va prezenta operele în contextul lor istoric. Lucrările de restaurare, finanţate în mare parte de japonezi, au fost filmate de o echipă a unei televiziuni publice norvegiene, NRK, imaginile fiind transpuse într-un documentar care va putea fi văzut în toamna aceasta.
Istoria unui furt
Pe 22 august 2004, doi mascaţi au pătruns în plină zi, în Muzeul “Edvard Munch”, din centrul capitalei Norvegiei, ameninţând cu un pistol gardienii şi vizitatorii, pe care i-au obligat să se culce pe podea. Au reuşit să sustragă “Strigătul” şi “Madonna”. Poliţia norvegiană a recuperate operele doi ani mai târziu, într-o operaţiune ce s-a desfăşurat la periferia capitalei. Ambele tablouri au suferit mari daune - zgârieturi, pete - cauzate de umiditate în mare parte. În ianuarie 2008, Tribunalul Suprem din Norvegia a condamnat la 6 şi 10 ani jumătate de închisoare pe cei doi hoţi.

De la Garbo la Tom Cruise, figurile unui secol stralucitor

Expoziţie cu cele mai bune 150 de portrete din “Vanity Fair”, în galeria National Portrait
Revista “Vanity Fair” a surprins vremurile în schimbare din secolul XX în imagini – de la epoca Jazz-ului, după Primul Război Mondial, la era Pop.
Portrete din aceste două perioade se regăsesc pentru prima dată în expoziţia Vanity Fair Portraits-Photographs 1913-2008, care se inaugurează astăzi, la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta 150 de imagini, selecţionate dintre 10.000 care au apărut în circa 500 de numere ale revistei, imagini culese de David Friend şi Terence Pepper, după trei ani de muncă. De la Claude Monet, Amelia Earhart şi Jesse Owens până la David Hockney, Arthur Miller şi Madonna, cele mai diverse personalităţi împart expoziţia cu vedete ale Hollywood-ului ca Charlie Chaplin, Greta Garbo, Demi Moore şi Tom Cruise. "A fost o muncă dură. Am ales mai întâi teme, locuri, apoi fotografii şi imagini. A fost un process îndelungat, dar cred că am găsit ce e mai bun din ce e mai bun", a spus Friend, în timpul unei conferinţe de presă. Demi Moore arătându-şi sarcina goală în faimoasa fotografie făcută de Annie Leibovitz; Jack Nickolson excentric sau Hilary Swank sunt câţiva din artiştii de la Hollywood actuali, care împart spaţiul de expoziţie cu clasici ca Gary Cooper şi Katharine Hepburn.
Imaginile, fără embargo, sunt categorisite pe diverse discipline: pictură -Pablo Picasso, literatură -Ernest Hemingway şi Aldous Huxley, muzică -Louis Armstrong, Mick Jagger şi Madonna, ciclistul Lance Armstrong. Publicată de Condé Nast în 1913, în timpul exploziei Jazz-ului, revista s-a prezentat ca un veritabil catalizator cultural, promovând opere şi portrete ale unor personalităţi precum scriitorul britanic Thomas Hardy, dansatorul Fred Astaire şi actriţa Greta Garbo. Fotografiile au devenit celebre şi datorită unor Man Ray, Cecil Beaton, Andre Kertesz şi Edward Steichen, ale căror portrete apar în retrospectivă. Icon-uri culturale ca pictorul David Hockney, regizorul Billy Wilder, muzicianul Miles Davies, fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher sunt tot aici. Expunerea va fi deschisă până pe 26 mai. Ea va călători la Edingurgh, Los Angeles şi Canberra.

Fabricat în Cuba

Fascinaţie, ritm, frumuseţe, renume, rafinament, calitate, originalitate, Havana, şi cred că am spus totul. „The Havana Lounge”, noul proiect al elitelor muzicii cubaneze, a fost prezentat la Bucureşti, duminică, într-o Sală a Palatului arhiplină. Spectacolul a început la 20.30 şi s-a încheiat la 22.40, în uralele celor 4.000 de spectatori.
Pe ecranul mare, în timpul spectacolului, au fost prezentate imagini din Cuba, oameni, locuri, „El Che”, Fidel, copiii care învaţă să danseze, mizeria străzilor, şi muzică, multă muzică. O ţară care „a stat pe loc”, o ţară care a rămas undeva prin anii 60. Cineva spunea că trebuie să vezi Cuba acum, când e atât de săracă, când e virgină, când încă americanii nu au dat buzna. Tot ce poartă marcă cubaneză este autentic, fără nimic artificial. „Această revoluţie e eternă” se vede scris pe un panou, în trecerea aparatului de filmat. Imaginea Revoluţionarului, a frumosului cubanez-erou a însoţit toate piesele legendarilor muzicieni. Această „revoluţie” e şi muzicală. Când Ry Cooder arată lumii, în 1997, muzica de la Buena Vista Social Club, transformată într-un album cu acelaşi nume- album de Grammy - totul devine un fenomen internaţional. În 1999 apare şi filmul lui Wim Wenders, un documentar-biografic, în care majoritatea rolurilor sunt jucate chiar de membrii trupei. Ry caută în Havana clubul renumit. Toata lumea ştia de el, nimeni nu reuşea să îi spună locul exact, se pare că era puţin ambulant şi îşi schimbă des casele. Muzicienii povestesc despre moda Buena Vista de acum jumătate de secol cu aceeaşi plăcere, mai întai timidă, apoi de neoprit, cu care povestesc bunicii despre cum era pe vremea lor.
Nu se ştie cu exactitate de unde provine son-ul. Istorii aşează rădăcinile în partea de est a insulei, în zona muntoasă Sierra Maestra, la sfârşitul secolului XIX. Primele aşezări în acestă parte a Cubei au fost întemeiate de hispanici provenind din Andaluzia şi Insulele Canare, iar ceva mai târziu, departe de oraşe, s-au stabilit africani din triburile Bantu şi Dahome. Cele două comunităţi au interacţionat, iar schimbul de elemente culturale a născut noul gen muzical „son”.

„Los superabuelos”

Teresa Maria Caturla, Maria Viktoria Rodriguez, Julio Alberto Fernandez sunt vocile din „Havana Lounge”, alături fiind Yanco Pizaco, Daniel Ramos Alayos, Julienne Oviedo Sanchez, Tomas Ramos, Rodolfo „Peruchin” Argudin Justiz, Bruno Rogelio Collazo, Adalberto „Candelita” Martinez şi Ivan Pastrana Palacios.
Înainte de Revoluţia din 1959, Buena Vista era un club exclusivist din Havana. Astăzi el nu mai există, dar muzica a fost transmisă din generaţie în generaţie tradiţia „son”-ului prin virtuozitatea „superbunicilor” („los superabuelos”).
Show-ul de la Bucureşti a fost unul incendiar, pasiunea pentru muzică fiind trezită, mai ales, de cele două doamne: Teresa Garcia Caturla şi Maria Viktoria Rodriguez. Cele două dive au ridicat sala în picioare la fiecare apariţie. Cubanezii sunt calzi, ştiu să comunice (şi când e muzica la mijloc nimic nu-i inhibă), s-au simţit bine alaturi de români, şi au mulţumit cum au ştiut mai bine, prin son, mambo, cha cha, salsa, rumba, guajira, danzon, abakua, bolero. Doamna muzicii cubaneze, Teresa Garcia Caturla, la cei 68 de ani a dansat, cu aceeaşi vitalitate, alături de patru tinere românce, dansatoare ce au întâmpinat publicul la intrarea în sală cu momente de salsa. „Ce surpriză!”, „Neaşteptat!” am auzit pe câţiva încântaţi de ceea ce au oferit organizatorii, Emag!c entertainment. Şi de această dată Emag!c a ţinut cont de toate detaliile, organizare ireproşabilă.
Fiecare muzician a avut momentul lui, toţi creează poveşti de neuitat în aceste solo-uri. Publicul a vibrat în ritm, a dansat. Nu te aştepţi să fie altfel la concertele Buena Vista. Şi le-am văzut pe toate in Bucuresti. De fiecare dată va fi la fel. De ce? Pentru că bucuria de a trăi şi pasiunea pentru frumos sunt un stil de viaţă pentru cei care vin din ţara lui Che Guevara. Pot sa spun: „Viva la revolucion cubana!”

Foto: Gabriel Olteanu

Instantanee de carnaval

Foto: AFP