vineri, 28 noiembrie 2008
Primul tango la Bucuresti
duminică, 23 noiembrie 2008
Noul val de senzualitate

Muzica si miscarile lascive ale celor doua fete de la Nouvelle Vague au facut senzatie aseara. Show-ul a inceput dupa aproximativ 40 de minute, dar a meritat asteptarea? Pe fete le stiam din vara, melodiile, în afara de cele doua noi din final, pe toate. Rochiile erau altele. Dar sa nu fiu rea. Chiar a fost un concert reusit, cu o Sala a Palatului aproape plina (3.500 de spectatori) şi cu o acustica cat de cat acceptabila. Cu toate ca unii "fusionisti"nu stiau ce au venit sa vada, chiar daca nu-şi gasisera locurile inca in sala la mijlocul concertului, au dansat pe ritmuri de twist. Instrumentişti au fost excepţionali, fiecare piesa avand cate un leit-motiv de chitara, tobe, clape sau contrabas. Nadja a fost cea care a dansat cu publicul si care nu s-a sfiit sa coboare in sala. Frantuzoaicele i-au fascinat pe bucuresteni prin voci si atitudine. "Daca aveti scaune nu inseamna ca trebuie sa le folositi!", a strigat Nadja catre publicul care s-a ridicat in aplauze. Am remarcat o noua moda: penele in par, nu pe palarie, ca ar fi prea normal, ci in par. Ei? Ce spuneti? Fusion sau trandy? Ah, cred ca nu sunt eu in pas cu moda. Este noul val.
foto: Alex Barbulescu
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Intalniri fericite
N-am mai adaugat de mult ceva in spatiul meu. S-au intamplat atatea... fericiri! Sa spun ca am avut onoarea sa intalnesc un mare actor in viata, ca m-a facut fericita, ca l-am urmarit intr-un spectacol care-ti schimba cu totul perceptia asupra a ceea ce ai crezut ca e teatru, ca am avut placerea sa-i vad la Bucuresti pe unii din cei mai mari artisti de jazz din lume, ca am intalnit o trupa de teatru din Italia surprinzatoare, si, toate astea, s-au intamplat de cand fac parte dintr-un trust adevarat de presa. O nunta deosebita, de septembrie, marca unor tineri frumosi a fost un alt prilej de bucurie. Am de ce sa fiu fericita, cu niste parinti scumpi, cu niste bunici adorabili, cu o sora desteapta si cu un prieten care ma protejeaza si pe care mi-l doream exact asa cum e, spiritual si nervos.
De stresul cotidian nu vorbesc. E ceva cu care traiesc, m-am obisnuit, e inevitabil.
De stresul cotidian nu vorbesc. E ceva cu care traiesc, m-am obisnuit, e inevitabil.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)