Vedere din OFF

Buluc la teatru

2009-11-07T19:04:00.003+02:00

Nu-i de mirare ca bucurestenii se inghesuie sa vada spectacole. De vreo doi ani nu prea mai găseşti bilete decat cu rezervare sau cu intervenţii. Anul asta, la Festivalul National de Teatru, la spectacolul lui Tompa Gabor, "Trei surori", a fost "bătaie".

Miercuri seara, în fata Teatrului Bulandra de la Izvor trebuia sa dai din coate ca sa intri.

Aseara, la "Casa Zoikăi" de la Comedie, am văzut nişte actori pe care-i ştiam mari, dar nu geniali: Virginia Mirea şi George Mihăiţă. O adaptare după Bulgakov, cu de toate: costume, muzică, scenografie, regie, joc. Nu ai ce sa reproşezi niciuneia. S-a jucat cu casa închisă. Doamna de la casa de bilete mi-a spus că la "Revizorul" (se joaca tot la Comedie) se vând biletele în 20 de minute de la punerea în vânzare.

E minunat ca oamenii merg la teatru.

Foto: Pascal Pamfil si Iulian Drăghici

Primul tango la Bucuresti

2008-11-28T14:09:00.004+02:00

Gotan Project la Bucuresti a fost show-ul demential al sfarsitului de noiembrie. Influentele electro si house amestecate cu tangoul argentian si ritmurile africane, pigmentate cu imagini din "Pianistul", dar mai ales miscate de doi dansatori într-un balans erotic si exotic, au facut ca cei 3.700 de spectatori sa aplaude energic dupa fiecare piesa. De data asta am avut placerea de a vedea concertul din primul rand. Nu e chiar cel mai bun loc din sala dar a meritat sa-i vad pe cei 6 barbati si 6 femei pe scena de la Palatului. Eleganta a fost cuvantul cheie al serii. "Pour nous le tango est une musique tres elegante!", au declarat cei trei de la Gotan la conferinta de dinaintea concertului. Sunet, muzică, culoare. Primele patru piese le-am ascultat de dupa un paravan din panza, pentru ca la a cincea melodie sa cada, dupa dansul celor doi balerini. Melanjul de DJ, house şi tango este reteta succesului pentru Gotan Project. A fost primul concert din turneul mondial ce va cuprinde Paris, Atena, Berlin, Barcelona, Amsterdam, Milano, Roma, Lisabona, Londra.

Noul val de senzualitate

2008-11-23T11:52:00.005+02:00

Muzica si miscarile lascive ale celor doua fete de la Nouvelle Vague au facut senzatie aseara. Show-ul a inceput dupa aproximativ 40 de minute, dar a meritat asteptarea? Pe fete le stiam din vara, melodiile, în afara de cele doua noi din final, pe toate. Rochiile erau altele. Dar sa nu fiu rea. Chiar a fost un concert reusit, cu o Sala a Palatului aproape plina (3.500 de spectatori) şi cu o acustica cat de cat acceptabila. Cu toate ca unii "fusionisti"nu stiau ce au venit sa vada, chiar daca nu-şi gasisera locurile inca in sala la mijlocul concertului, au dansat pe ritmuri de twist. Instrumentişti au fost excepţionali, fiecare piesa avand cate un leit-motiv de chitara, tobe, clape sau contrabas. Nadja a fost cea care a dansat cu publicul si care nu s-a sfiit sa coboare in sala. Frantuzoaicele i-au fascinat pe bucuresteni prin voci si atitudine. "Daca aveti scaune nu inseamna ca trebuie sa le folositi!", a strigat Nadja catre publicul care s-a ridicat in aplauze. Am remarcat o noua moda: penele in par, nu pe palarie, ca ar fi prea normal, ci in par. Ei? Ce spuneti? Fusion sau trandy? Ah, cred ca nu sunt eu in pas cu moda. Este noul val.

foto: Alex Barbulescu

Intalniri fericite

2008-11-01T15:42:00.004+02:00

N-am mai adaugat de mult ceva in spatiul meu. S-au intamplat atatea... fericiri! Sa spun ca am avut onoarea sa intalnesc un mare actor in viata, ca m-a facut fericita, ca l-am urmarit intr-un spectacol care-ti schimba cu totul perceptia asupra a ceea ce ai crezut ca e teatru, ca am avut placerea sa-i vad la Bucuresti pe unii din cei mai mari artisti de jazz din lume, ca am intalnit o trupa de teatru din Italia surprinzatoare, si, toate astea, s-au intamplat de cand fac parte dintr-un trust adevarat de presa. O nunta deosebita, de septembrie, marca unor tineri frumosi a fost un alt prilej de bucurie. Am de ce sa fiu fericita, cu niste parinti scumpi, cu niste bunici adorabili, cu o sora desteapta si cu un prieten care ma protejeaza si pe care mi-l doream exact asa cum e, spiritual si nervos.
De stresul cotidian nu vorbesc. E ceva cu care traiesc, m-am obisnuit, e inevitabil.

Albastri ochi ai Americii

2008-09-30T19:30:00.003+03:00

S-au inchis si cei mai albastri ochi ai Americii.
Paul Newman, unul din actorii mei favoriti, s-a stins, la 83 de ani. Imi ramane 'Cacialmaua', 'Butch Cassidy şi Sundance Kid', Luke, Mana Rece', 'Lunga vara fierbinte', 'Culoarea banilor', 'Pisica pe acoperisul fierbinte'...
Ramane simbolul cinematografiei americane.

Leonard, leacul pentru dragoste

2008-09-22T15:40:00.004+03:00

Magnific batranelul. La 74 de ani canta la fel ca la 20, alearga ca la 25 si e spiritual ca la 60. Nu mai e nevoie sa spun ca a cantat superb, ca m-a cucerit din nou cu toate piesele pe care le stiam, dar am descoperit si alte cateva la fel de pline de spirit si poezie. Mi-au dat lacrimile si asta mi s-a mai intamplat la Rolling Stones (erau altfel atunci). Nu obisnuiesc sa plang la concerte, decat la cele care ma emotioneaza, si de data asta m-a tusat profund. Ce pacat ca nu toti cei de pe stadion au inteles de prima data darul facut de acest maestru al sufletului. Unii nici nu stiau la ce venisera, altii vorbeau de chiria pe care o au de platit. Faptul ca nu esti implicat, ca nu esti atent la ce se intampla pe scena, chiar daca nu ti-ai gasit locul, ma deranjeaza la culme. De data asta Cohen i-a luat pe multi prin surprindere, incepandu-si recitalul la 19.15. Multi nu sunt obisnuiti cu punctualitatea. E o lectie pe care ar trebui sa o invete. Alaturi de cei care l-au insotit si acompaniat pe scena (voci si instrumentisti de exceptie) Cohen a fost visul devenit realitate, a fost Raspunsul. Piesa cantata de surorile Web a taiat rasuflarea publicului. El e 'barbatul' si tot el Poetul. Nu ne-a promis ca se va intoarce in Bucuresti, dar ne-a umplut sufletele. Fii binecuvantat, Leonard!

Karl Lagerfeld a împlinit 70 de ani

2008-09-11T23:07:00.001+03:00

Numai câteva persoane îl cunosc cu adevărat pe Karl Lagerfeld. Şi numai câţiva ştiu cum arată. Creatorul de modă german încă îşi păstrează ascuns în spatele ochelarilor chipul. Casa Chanel, al cărei designer principal este din 1938, susţine că s-a născut pe 10 septembrie, nedorind să-l facă pe Lagerfeld mai tânăr, dar aşa scrie în cv-ul său. Pentru alţii este clar: Lagerfeld împlineşte 75. Lagerfeld este un misterios. Nu numai pentru că-şi ascunde faţa, dar nu se cunosc multe lucruri despre viaţa sa privată. Ştim doar că are o obsesie pentru pantofi, cumpără multe perechi. Duşmanul său cel mai mare este plictiseala. Aici stă succesul creatorului. Colecţiile sale şi desenele sunt o combinaţie fericită de eleganţă, clasicism şi inovaţie. Astfel, s-a decis să combine rochii de seară cu cizme de motocilist. Acest fiu al unei familii de industriaşi, din Hamburg, a reuşit una din cele mai mari “lovituri” când a devenit director artistic al Casei Chanel în 1983. Lagerfeld a adus un aer proaspăt mărcii obosite, printr-o simbioză perfectă între stilul tradiţional al Chanel şi elementele care au marcat tendinţele. Poate creaţia lui cea mai reuşită este el însuşi. Cămaşa cu gulere înalte, mănuşile, inelele, l-au transformat într-o identitate ambulantă. Lui Karl nu-i plac nici retrospectivele, nici omagiile. “Nimeni nu-ţi dă credit pentru trecut!”, spune creatorul. Este un perfecţionist şi un minuţios, un 'workaholic'. În adolescenţă Lagerfeld a plecat la Paris. Aici câştigă în 1954 primul premiu. A fost director artistic la Balmain, Chloe, şi acum dictează tendinţele modei în lume. A creat propria colecţie sub numele “Lagerfeld Gallery”. Şi-a legat numele de fotografia de modă, a realizat decoraţiuni interioare, a lansat parfumuri şi cărţi de fotografie. Acest om petrece peste 20 de ore la birou şi consideră oribile vacanţele pe plajă. “Sunt atât de vanitos încât să cred că cea mai influentă colecţie a mea abia acum va veni!”

Smarald helleniac

2008-09-07T17:05:00.013+03:00

Un loc pentru cultura

2008-08-20T23:33:00.000+03:00

Cititi stiri culturale, muzicale, mondene, pe site-ul www.stiri24h.ro

Nabokov: După Lolita, Laura

2008-08-20T23:12:00.002+03:00

Ultimul manuscris al scriitorului este publicat la 30de ani de la moartea sa şi fără aprobarea scriitorului. Astfel a decis fiul său.

A fost Lolita, trebuie să contăm acum pe Laura. La moartea sa în 1977, Vladimir Nabokov lăsă în urmă un roman intitulat The Original of Laura : Dying is Fun («L'Original de Laura : mourir est un jeu»). Fiul său Dmitri anunţă acum, în ediţia germană a Vanity Fair, că romanul va fi publicat luna viitoare, fără însă a preciza data exactă, nici editorul. Cu puţin timp înainte de a muri, Nabokov lucra la o nouă lucrare. O făcea în maniera sa, zi de zi, cu fişe. Erau în total 138. Cele care au constituit în 1976, potrivit editorului său new-yorkez, esenţialul din roman. Nabokov nu a avut totuşi timp să-şi termine opera, lăsând în urmă un adevărat puzzle literar.
La moartea sa, soţia Vera, a ascuns manuscrisul într-o bancă elveţiană, şi nu l-a ars aşa cum îi ceruse autorul. După dispariţia Verei, Dmitri a devenit moştenitorul legal şi în dilemă. După o perioadă de suspans fiul scriitorului se hotărăşte să publice scrierea.
Astăzi, Dmitri Nabokov, în vârstă de 74 de ani, un fin cunoscător al operei tatălui său şi traducătorul acestuia, ne oferă puţine elemente despre acest roman inedit. Aflăm numai că personajul principal este un strălucit neurolog, gras, căsătorit cu o femeie vulgară. E destul pentru o intriga.

Penelope Cruz seduce critica americana

2008-08-15T21:07:00.003+03:00

'Vicky Cristina Barcelona', ultima pelicula a lui Woody Allen, soseste in Statele Unite. Critica considera filmul unul din cele mai bune ale regizorului si saluta interpretarea bilingva a actritei Penélope Cruz.
Noua comedie romantica a lui Allen, care, fidel stilului sau, exploateaza drama personajelor sale pentru a smulge un suras spectatorului, a fost comparata cu 'Manhattan' (1979) si 'Annie Hall' (1977), pentru care cineastul a obtinut doua Oscaruri.

Pentru criticul de la 'New York Press', Armond White, unul din putinii potrivnici filmului, pelicula nu e la nivelul asteptarilor sale. „Personajele lui Allen arata teama, insa nu complexitate", a spus White.
Mult mai concrete sunt aprecierile la adresa interpretilor, in special cu privire la perechea spaniola Javier Bardem - Penélope Cruz, care, pentru unii, merita o statuie pentru rolul de femeie pasionala.
"Sa o vezi pe Cruz 'penduland' intre spaniola si engleza este o lectie in arta interpretarii. A fost candidata la Oscar pentru “Volver” (2006) si ar fi trebuit sa aiba la picioare un baietel de aur de data aceasta", a comentat Peter Travers de la revista 'Rolling Stone'. Tot el a mai semnalat faptul ca interpretarea in spaniola a unor roluri, dirijate de Allen, de catre Cruz si Bardem, despre care spune ca este “incantarea perdonificata”, "este atat de comic, incat nu necesita subtitrare".
"Penélope Cruz merita o nominalizare pentru interpretarea feroce, nebuna si sexy din Vicky Cristina Barcelona", spune criticul Roeper. "Cruz este asa de simpatica incat Allen ar trebui sa faca urmatorul film cu ea in spaniola", declara Edelstein.
Productia este povestea unei calatorii, cu doua fete (Vicky si Cristina) care merg sa-si petreaca vara la Barcelona, acolo unde il vor cunoaste pe Juan Antonio (Bardem), pictor, de care se indragostesc pe rand si pentru care se iau la intrecere cu fosta lui prietena, María Elena (Penélope Cruz). O poveste ce are parte de unele stereotipii, ce sunt insa depasite de dramele personajelor.
Scarlett Johansson, transformata in noua muza a lui Woody Allen, se lasa condusa de cineast pentru a treia oara, dupa 'Match Point' (2005) si 'Scoop' (2006). Actrita de 23 ani (Cristina in film) mentine o relatie speciala cu regizorul, care, la randul sau, a recunoscut ca Johansson l-a inspirit in inventarea personajelor.

Brad Pitt va fi un bastard fara glorie

2008-08-10T21:48:00.002+03:00

Actorul a confirmat faptul ca va juca in noua pelicula a lui Quentin Tarantino, 'Inglorious Bastards'.

Potrivit Variety, Pitt va incepe filmarile pe 13 octombrie. Filmul va avea premiera la Festivalul de la Cannes. Din distributie mai fac parte comicul Simon Pegg, regizorul Eli Roth, iar Nastasia Kinski negocieaza inca pentru aparitia in aceasta pelicula.

Filmul, produs de Weinstein Co. si Universal Pictures, va avea doua parti si va fi un remake dupa italianul “Quel maledetto treno blindato”. Actiunea, situata in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, are ca subiect fuga unui grup de soldati americani in Elvetia, urmariti de un proces al criminalilor de razboi.

Să pictezi lumina, în Florenţa

2008-07-30T21:23:00.001+03:00

La Palazzo Strozzi tehnicile ascunse ale lui Monet, Renoir şi Van Gogh pot fi admirate până pe 28 septembrie. Cine are drum, sa nu treaca fara să se opreasca.

In fata oricarui tablou de Renoir n-am avut niciodată cuvinte, pur si simplu… iti taie respiratia. Cum a facut? Nu vreau sa stiu, doar simt, ma bucur, e o minune…

Un tablou al lui Van Gogh ascundea un altul

2008-07-30T20:42:00.004+03:00

O echipa de oameni de stiinta din Olanda si Belgia a descoperit cu o exactitate fara precedent intr-o pictura a lui Van Gogh „Petic de iarbă” (1887), un alt tablou. Totul printr-o tehnică ce implică raze X. S-a descoperit un portret de femeie.

Metodele care folosesc rezele X, precum radiografiile conventionale, erau limitate pana acum.

In acest caz metoda a fost aplicată unui tablou ce apartine, acum, Muzeului Kröller-Müller (Olanda).

Van Gogh obişnuia să refolosească pânzele.

foto: El Mundo

Nu mai accept scuze!

2008-07-28T09:52:00.005+03:00

De ce România e mereu confundată cu Ungaria? Suntem pe hartă dintotdeauna, suntem chiar şi în UE. Acum, mai mult ca niciodată suntem vizitaţi de mai toate starurile lumii…

De câţiva ani buni, de când suntem pe harta concertistică a multor artişti, România apare pentru ei cu capitala la Budapesta. Sâmbătă seară, un alt cântăreţ important (Lenny Kravitz) ne-a rugat: “Am nevoie de Ungaria pentru o revoluţie a iubirii!” S-a dus vraja. În acel moment îţi este insultată inteligenţa, patriotismul te îndeamnă la gânduri negre faţă de vecinii mult mai cunoscuţi, începe să-ţi pară rău că ai venit. Şi atunci începi să strigi la cel de pe scenă (aşa cum au făcut-o fanii de altfel). “Eşti în România, măi cântăreţule! Tu, care eşti cântăreţ!” Şi cât de mult mi-a plăcut cum a cântat! Păcat!
“Oh, îmi pare rău, aveţi dreptate! Hello, Romania! Ştiu unde sunt!” Păi dacă ştii… fă ceva în privinţa asta! Vii cu o zi înainte de concert, te instalezi la Intercontinental, ceri mâncare tradiţională românească, dar pe scenă spui “Bună seara, Ungaria!”
Marea diferenţă între artişti aici se vede: Mick Jagger, anul trecut, a învăţat să vorbească româneşte, şi încă foarte bine, alţii uită unde vin să cânte. Chiar dacă ţi-ai ales o meserie solicitantă, şi, chipurile, nu ştii pe unde te afli, fă-o cu profesionalism. Dacă tot te-ai apucat, fii ARTIST până la capăt. O altă dezamăgire am avut-o la...

continuarea in Cronica de azi

Espagna es la campeona

2008-06-30T21:51:00.008+03:00

In sfarsit, de azi, am iar net. Pot sa strig 'Viva Espagna!' Au jucat magnific. Daca imi garanteaza cineva ca toate meciurile (cu nationale, bineinteles) vor fi asa, ma uit la fotbal mereu. Daca spaniolii s-ar naste in fiecare natiune, am avea numai spectacole de clasa pe stadioane.

Am stat 'cu inima cat un purice' pana la sfarsit si am tinut cu ibericii. Ce bine ar fi daca comentatorii ar fi muti! Ar fi fost completa bucuria.

Nu va puteti imagina ce a putut sa debiteze un comentator din asta (sportiv?), de-a lungul acestui Euro 2008: 'Galeria romanilor striga: Hai Romania!' Adaaaaaanc! Mi-a placut.

In fine, Spania a meritat cupa, nemtii au jucat oribil, si daca mai auzeam inca o data: 'Aragones, cel mai in varsta antrenor de la Euro!' inchideam... si multe alte asemenea.

Au fost mareti. Noi nu vom fi niciodata asa si niciun chiv sau mut nu vor alerga vreodata ca Fernando sa dea gol.

foto: El Pais

Sydney Pollack - departe de lume

2008-05-27T20:38:00.002+03:00

Sydney Pollack a filmat între anii ‘70 – ‘80 mai multe pelicule cu Robert Redford: “Aventurile lui Jeremiah Johnson” (1972), “The way we were” (1973) şi “Departe de Africa” (1985). Am început cu aceste filme, pentru că unul din cele mai estetice filme, mai fermecătoare, cu o poveste emoţionantă este “Departe de Africa” (unul din filmele mele preferate). Şi, din păcate, tatăl lui, Sydney Pollack, a plecat mult mai departe de noi, sărăcind în special cinematografia americană, şi aşa lipsită de regizori de talia lui. Mai sunt câţiva.
Cu “Tootsie”, film de Oscar, rol magistral făcut de Dustin Hoffman, a fost nominalizat la două statuete, pentru regie şi pentru cel mai bun film. Ce-i drept, le merita din plin. Dar a luat alte două Oscaruri, în 1985, pentru “Out of Africa”.
Pollack a fost un clasic al cinematografiei, mai ales prin filme ca “The way we were”, cu Barbara Streisand şi Robert Redford. A mai regizat şi seriale. A primit şi un Glob de Aur în 1966 pentru “The Game”.
Departe de lumea noastră va regiza ultimul film, “În altă viaţă”, iar nouă ne rămâne legenda şi imaginile nemuritoare.

Balcicul in mai

2008-05-26T21:53:00.006+03:00

Am fost cu adevarat fericita in ultimele doua zile, si asta pentru ca am fost invitata la Balcic. Muzeul Cotroceni a organizat un colocviu de Istoria Artei... si actiunea s-a incheiat cu vizita la castelul Reginei Maria de pe malul Marii Negre. Dupa ce (in prima zi) am colindat cateva ore prin Nesebar, orasul muzeu, cum este denumit in albumele pentru turisti, sambata am petrecut-o la Castel. Feerie! Sa admiri marea de la inaltime, sa stai pe tronul Reginei, sa bei din vinul "Ducessa"..., nu povestesc cum a fost, trebuie sa mergi acolo. Daca ajungi in Vama Veche e pacat sa nu mai faci inca 50 de km ca sa vezi ceva cu adevarat extraordinar, intr-un oras mult mai ieftin, chiar mai ieftin decat Vama. Un oras atat de calm, cu casele in trepte, intr-o liniste tulburata doar de valuri. Merita si pleci mai bogat, nu doar mai plin de bere.

'For those about to rock'...AC/DC se intorc

2008-05-19T21:14:00.003+03:00

E adevarat. Si daca o spune site-ul lor, trebuie sa credem.
Si mai scrie pe pagina web ca trupa a terminat de inregistrat un disc, ce va fi in magazine la sfarsitul anului.

www.acdc.com

B’ESTFEST creste de la an la an

2008-05-08T22:06:00.001+03:00

Daca in 2007 Festivalul se desfasura pe o suprafata de 30.000 de metri patrati, anul acesta vom topai pe cei 40.000 de metri patrati alocati, noi, cei care vom fi prezenti in 4 zile de cantari. Sunt asteptati intre 75.000 si 85.000 priceputi in ale muzichiei.

Alanis Morissette, Cypress Hill, UNKLE, Kaiser Chiefs, Manic Street Preachers, Stereophonics, Nelly Furtado, Manu Chao, Roisin Murphy (Moloko), Sunrise Avenue, Judas Priest, Primal Fear sunt numele pe care le veti vedea la Bucuresti, daca v-ati procurat bilete, ca sunt pe duca.

20 zile de amenajare si dezafectare, 800 de camere de hotel, 50 de limuzine, 10 microbuze, 750 de persoane in echipa tehnica, iar pentru cele 48 de ore de muzica vor „lucra” 250 de muzicieni si 350 de persoane din staff-ul artistilor.

Bugetul editiei din acest an se ridica la aproximativ 3.000.000 de euro (cu 30% mai mare fata de cel de anul trecut), doua treimi fiind alocate cheltuielilor legate de artisti.

Inca 10 noi confirmari: E.M.I.L., Veritasaga, The MOOoD, Dekadens si Aron (Romania), Shangri La (Bulgaria) si Santogold (SUA), Neo (Ungaria), respectiv Thunderstorm (Romania) si Wisdom (Ungaria) la AFTERSHOCK. De asemenea, zona de Silent Disco va exista si in cadrul acestei editii, avandu-i la pupitru pe cativa dintre cei mai buni DJ ai Olandei: Mark Norman, Cor Fijneman si Lemon8.

Biletele au fost puse deja in vanzare, putand fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta si online, de pe myticket.ro. Biletele de o zi (4, 5 sau 6 iulie) costa 90 lei in pre-sale si 110 lei la intrare, iar biletele pentru AFTERSHOCK (11 iulie) costa 75 lei in pre-sale si 90 lei la intrare. Abonamentele de trei zile (4, 5 si 6 iulie) sunt in numar limitat si costa 240 de lei, fiind disponibile doar in pre-sale. De asemenea, si biletele VIP sunt in numar limitat, fiind valabile numai pentru o singura zi de festival - 350 lei pentru 4, 5 sau 6 iulie, respectiv 185 lei, 135 lei sau 115 lei pentru AFTERSHOCK (11 iulie).

Tina Turner se intoarce

2008-05-05T20:33:00.002+03:00

Veterana Tina Tuner se va intoarce pe scena in aceasta toamna.

Va fi primul turneu din 2000, asigura revista Billboard pe pagina sa web.
Turneul va incepe in Kansas City pe 1 octombrie si va cuprinde mai multe orase din Statele Unite. Exista posibilitatea ca si cateva orase europene sa fie pe itinerariul cantaretei.
Chiar Tina isi va anunta intoarcerea pe scena intr-un interviu cu Oprah Winfrey, care va putea fi urmarit pe 8 mai.
Tina Turner, 68 ani, s-a despartit de public in 2000 printr-un turneu mondial. Ea a strans aproape 110 milioane de dolari, ceea ce este un record pentru o artista, care a fost depasita doar de Madonna, in 2006, cu Confessions tour.
Ultima aparitie a Tinei Turner a fost in februarie la o decernare de Grammy, unde a cantat alaturi de Beyonce.

Dezastruoasa minte geniala

2008-05-04T19:56:00.005+03:00

E uluitor cum viata personala a unui geniu poate fi atat de nociva apropiatilor sai si chiar lui. Un creier ca acesta sa-si loveasca sotia, sa-i ceara scuze fiului pentru ca a fost adus pe lume, sau sa nu-si doreasca sa o vada pe fiica sa? In schimb sa dea lumii solutii? Poate ca geniile nu sunt facute sa aiba o viata personala. Dar daca o au, de ce si-au batut joc de ea?

Iata ce a notat Luis Miguel Ariza in El Pais despre intimitatile lui Einstein, descoperite in circa 4.000 de scrisori personale si transpuse in doua biografii inedite.

A avut o viata personala plina de zone intunecate. Biografiile il prezinta pe Einstein ca un afemeiat care nu a stiut sa mentina relatii stabile si sanatoase nici cu femeile si nici cu copiii sai, unul din ei fiind schizofrenic. Acestuia i-a scris: ''Iarta-ma pentru existenta ta!''

Chaplin: “Ma idolatrizeaza pentru ca toata lumea ma intelege, iar pe tine te idolatrizeaza pentru ca nimeni nu te intelege!”

In 1931, Charlie Chaplin l-a invitat pe Albert Einstein la lansarea filmului sau “Luminile orasului”. Geniul, imbracat in frac, insotit de sotia sa, Elsa, a ramas surprins de faptul ca publicul l-a ovationat la finalul peliculei. Putin incurcat, Einstein l-a intrebat pe Chaplin: “Pentru ce aceste aplauze?”,“Pentru nimic!”, a raspuns Chaplin. “Ma idolatrizeaza pentru ca toata lumea ma intelege, iar pe tine te idolatrizeaza pentru ca nimeni nu te intelege!”

Misterul unui creier disecat

Misterul acestui personaj, care a reinventat felul de a privi universul si spatiul si timpul, ne incita si azi. O legenda urbana spune ca ochii lui Einstein, extrasi dupa moartea sa (17 aprilie 1955), sunt conservati intr-o cutie securizata la o banca din New York sau New Jersey. Medicul Thomas Stolz Harvey, care a realizat autopsia, a pastrat creierul genialului Einstein, in doua recipiente de cristal. Ele au stat in resedinta patologului din Wichita, in Kansas, timp de 23 de ani. Acesta si-a pierdut slujba, dar a castigat celebritatea. Oamenii de stiinta au studiat la milimetru aceasta parte din corpul savantului. Nu au gasit nicio fiziologie exceptionala care sa dezvaluie de ce mintea lui Einstein a stralucit ca o supernova.

10 amante si doua sotii

Ultimele doua biografii – “Einstein, a biography”, a scriitorului german Jurgen Neffe, si “Einstein, his life and the universe” a jurnalistului si fostului director de la Time, Walter Isaacson, se refera mai ales la sotiile sale Mileva Maric si Elsa Einstein, amante si copii. In 2006, s-au descoperit circa 4.000 de scrisori ale geniului, a explicat Walter Isaacson, presedintele Institutului Aspen din Washington DC. Acestea il arata pe Einstein foarte pasional, distrus de problemele familiale, in timp ce descoperea teoria relativitatii. O poveste foarte dramatica.
Einstein a scris aproximativ 12.300 scrisori de-a lungul vietii sale, scrisori trimise in toata lumea rudelor sale. In 1998, noi scrisori trimise intre 1945 si 1946 au dezvaluit relatia amoroasa cu Margarita Konenkova, o spioana rusa care s-a intalnit cu savantul in 1935. In 2006 se presupunea ca a avut cel putin 10 amante, pe langa cele doua sotii.

Portretul facut de Neffe este cel mai provocator. Se stia ca Einstein si Mileva Maric, casatoriti in 1903, nu au terminat relatia in conditii bune. Si-a tratat sotia ca pe o slujnica si evita sa stea cu ea in aceeasi camera. Au divortat in 1919. Neffe scrie ca Einstein a maltratat-o fizic. “Unele pasaje din jurnalul unui prieten al familiei sugereaza ca Einstein isi batea nevasta”.
Pentru Walter Isaacson, noile scrisori arata ca Einstein a mentinut cu Mileva o relatie de “amor si ura” mult mai accentuata. “Era foarte deschis in a avea relatii cu alte femei chiar daca era casatorit, chiar si in timpul celei de-a doua casatorii cu Elsa”. Perspectiva cu care sunt examinate relatiile amoroase ale lui Einstein nu este aceeasi ca la Picasso, Kennedy sau Mozart, admite Neffe. Amoralitatea ii caracterizeaza pe acestia, in timp ce la Einstein este diferit; pentru public imaginea omului de stiinta pur primeaza celei agresive. Pe de alta parte, Einstein nu a stabilit o relatie usoara cu copiii sai. A avut o fiica nelegitima cu Mileva, in 1901 si doi inainte de casatorie. Mileva a plecat in Serbia cu fiica sa, botezata Lieserl si s-a intors in Elvetia fara ea. Se pare ca Einstein nu a vrut sa o cunoasca. Nu se stie nimic despre destinul final al fetei.
Einstein a fost un tata ce a alternat dragostea cu severitatea in relatia cu fiii sai unici, Hans Albert (nascut in 1904) si Eduard (1910), cel mai bolnavicios, atins de schizofrenie. In 29 iulie 1914, la ora 9.00 Einstein se despartea de Mileva si de cei doi copii la gara Anhalt, din Berlin. Dupa asta, povesteste Elsa, “a plans amarnic”.Intre septembrie si noiembrie 1915, geniul sau a explodat, ducand in mod stralucit la faptul ca gravitatia nu era o forta, ci o deformare a spatiului-timp, in teoria sa.

Ewan McGregor şi Jim Carrey, îndrăgostiţi

2008-04-25T20:24:00.001+03:00

Actorii vor întruchipa un cuplu de homosexuali care se îndrăgostesc în închisoare

Pentru a-ţi pregăti un rol trebuie să te pui într-o atare situaţie şi să explorezi terenul.
Având acest obiectiv, actorii Ewan McGregor şi Jim Carrey au fost văzuţi discutând recent, în “Halo bar”, din Miami, în chiar ziua celebrării Martini Tuesday. Cei doi vor interpreta rolurile a doi gay care se îndrăgostesc în închisoare: I love you Phillip Morris.
Jim Carrey va juca rolul condamnatului Steven Marshall, care se amorezează de colegul de celulă Phillip Morris, interpretat de Ewan McGregor. Carrey încearcă să evadeze din închisoare, când McGregor iese.
Nu este prima dată când McGregor se pune în pielea unui homosexual. În 1995, a interpretat rolul unui bisexual în El libro de cabecera şi în 1998 a apărut într-o scenă gay cu Christian Bale în Velvet Goldmine.

Barfly sau cum sa dansezi 'cu oile' la inghesuiala

2008-04-06T16:37:00.004+03:00

Pentru ca vineri seara, cand as putea iesi in oras, nu o fac, prietenii mei aleg sambata, pentru ca e mai comod pentru ei. Ma supun. Daca acum o saptamana eram oripilata de ce am vazut in Club A (nu mai fusesem de aproape un an), sambata asta am ales Barfly-ul (cel nou).
DJ Vasile (Bono) a fost gazda. Dupa mediatizatul interviu din mai putin mediatizatul cotidian Cotidianul., de care prietenii mei s-au entuziasmat excesiv, am fost incantata sa ascult piese U2, Doors, Rolling Stones, Duffy, Simple Minds, dar si ceva din muzica pentru copiii astia, cam retardati, emo se numesc, care au chipurile o emotivitate. Care o fi aia si in ce consta, pe strada nu am vazut-o, pentru ca in alta parte nu cred ca se manifesta pustii. Am observat in schimb coafura si insignele. Asta e de baza. Lasand la o parte patura asta infima, Barfly e chiar un club unde vin tineri acceptabili. Daca nu ai masa rezervata nu e chiar placut. Atmosfera devine incinsa pe la ora 1.00, nu mai e loc sa te misti (abia am gasit iesirea la plecare, asta dupa un slalom printre ahtiatii dansatori). Daca sora mea spunea ca in Grande Comandante e aceeasi muzica ca acum 10 ani, in Barfly e aceeasi ca in recent desfiintatul Bar...fly, dar buna. E si aici un inceput de fitza. Incep sa vina tinereii cu multi bani, cei care lucreaza in companiile (alea care conteaza) la moda. Mai vezi cate un nostalgic. Pana si DJ Vasile e acu DJ Bono si a uitat cand 'dansa cu oile' in Vama. Dar, poate sunt eu cam pretentioasa si vreau naturalete. Totul se schimba, dar nu in bine.

Cel mai vechi cântec din lume

2008-04-06T15:56:00.002+03:00

Sunt numai 10 secunde. O voce feminină cântă un cântec popular francez. Înregistrarea, datată 1860, este cea mai veche şi a fost recent descoperită de doi oameni de ştiinţă americani.
La începutul acestui an, istoricii David Giovannoni şi Patrick Feaster au descoperit o versiune a melodiei 'Au Clair de la Lune', de Pierrot Répondit, înregistrată cu ajutorul unui aparat numit fonoautograf. “Căutam încă de anul trecut, a fost o adevărată muncă de detectiv”, a recunoscut Giovannoni.
Fonoautograful a fost inventat de francezul Edouard-Leon Scott de Martinville, cel care a reuşit să creeze imagini vizuale ale sunetului folosind un fir care se mişca odată cu undele sonore şi le marca pe o hârtie. Scott de Martinville nu a reuşit niciodată să reproducă muzica înregistrată, dar, cu câteva decenii în urmă, de când drepturile de autor s-au transformat într-o temă de actualitate, a avut perspicacitatea de a patenta înregistrările.
David Giovannoni şi colegul său Patrick Feaster au găsit în 2007 mai multe înregistrări ale lui Scott de Martinville, le-au scanat şi le-au luat în Statele Unite. A fost nevoie de a scana mai multe mostre ale muncii inventatorului francez pentru a asculta “Au clair de la lune”.
Versiunea lui Scott de Mantinville, disponibilă pentru public pe Internet, este de slabă calitate, dar poate fi ascultată clar vocea feminină şi se recunoaşte şi cântecul. Înregistrarea este mai veche cu 17 ani decât “Mary had a little lamb” de Thomas Edison, considerată până acum cea mai veche din lume. Edison, inventatorul gramofonului, nu a reuşit doar să înregistreze cântecul, ci să-l şi reproducă.
Scott de Martinville a inventat fonoautograful şi a realizat imprimări cu fineţea unui investigator, nefiind preocupat de faptul că-l ascultau şi alţii.
“Au Clair de la Lune” s-a auzit pentru prima dată în public la conferinţa anuală a Asociaţiei Colecţiilor de Sunete Înregistrate, la Universitatea din Standford (California), la 148 de ani de când a fost înregistrată. “Reacţia oamenilor a fost entuziastă, mulţumitoare”, a spus Giovannoni. Istoricii cred că în arhive s-ar putea afla multe alte înregistrări, chiar mai vechi decât aceasta.

Louisiana Red in acompaniamentul Nightlosers

2008-03-20T20:05:00.002+02:00

Castigator in 1983 al premiului W.C. Handy Award pentru cel mai bun artist de blues traditional, Louisiana Red (pe numele adevarat Iverson Minter) are in spate o cariera de peste jumatate de secol. A cantat cu nume memorabile ale blues-ului international, ca B.B. King si Muddy Waters.

Albumele muzicianului au fost numite de catre critici masterpieces ale blues-ului. Puternic influentat de Muddy Waters, Lightnin’ Hopkings si Arthur Crudup, artistul si-a gasit de mult propria voce, propriul stil, propria forma de expresie. Muzica lui poate fi caracterizata ca o expresie a starilor momentane, o traditie aproape uitata a compozitiilor spontane ce vin din Delta Blues.

Nightlosers este trupa care va asigura acompaniamentul pe parcursul concertului Louisiana Red. Combinatia de blues american cu folclor, muzica populara romaneasca cu rhythm & blues face din trupa lui Hanno Hoefer deschiderea ideala pentru Louisiana Red. Alaturi de Hanno Hoefer - chitara, harmonica, washboard, vocal, canta Octavian Barila Andreescu – chitara bass, Jimy El Lako - chitara, violina, viola, talkbox, Ovidiu Condrea – tobe, Geza Grunzo – clape. Evenimentul este al treilea din seria de anotimpuri ale Blues-ului si va avea loc la Hard Rock Cafe Bucharest, sambata, incepand cu ora 22.00. Seria de “anotimpuri ale Blues-ului” Blue Moods, poarta semnatura Ioan Big, Head of Design Event Plus, si isi propune sa aduca in prim plan nume sonore, legende din lumea Blues-ului. Prin acest proiect, compania Event Plus doreste sa aduca in Romania, o data la trei luni, artisti cu renume international din domeniul Blues-ului si cu un aport unic in ceea ce priveste calitatea si complexitatea interpretarii.Proiectul Blue Moods a debutat pe 24 noiembrie cu concertul lui Sugar Blue si a continuat cu recitalul extraordinar Bob Brozman, pe 8 martie din clubul Art Jazz.

“Strigătul” şi “Madonna”, recuperate şi aduse acasă

2008-03-05T22:54:00.004+02:00

Muzeul „Edvard Munch” din Oslo va expune din 23 mai operele furate ale pictorului norvegian “Strigătul” şi “Madonna”, lucrări ce au fost grav afectate în timpul furtului din august 2004. Tablourile au fost supuse unor lucr[ri de restaurare ce au durat mai mult de un an. Expoziţia, care va fi deschisă până la 26 septembrie, va prezenta operele în contextul lor istoric. Lucrările de restaurare, finanţate în mare parte de japonezi, au fost filmate de o echipă a unei televiziuni publice norvegiene, NRK, imaginile fiind transpuse într-un documentar care va putea fi văzut în toamna aceasta.
Istoria unui furt
Pe 22 august 2004, doi mascaţi au pătruns în plină zi, în Muzeul “Edvard Munch”, din centrul capitalei Norvegiei, ameninţând cu un pistol gardienii şi vizitatorii, pe care i-au obligat să se culce pe podea. Au reuşit să sustragă “Strigătul” şi “Madonna”. Poliţia norvegiană a recuperate operele doi ani mai târziu, într-o operaţiune ce s-a desfăşurat la periferia capitalei. Ambele tablouri au suferit mari daune - zgârieturi, pete - cauzate de umiditate în mare parte. În ianuarie 2008, Tribunalul Suprem din Norvegia a condamnat la 6 şi 10 ani jumătate de închisoare pe cei doi hoţi.

De la Garbo la Tom Cruise, figurile unui secol stralucitor

2008-02-14T23:31:00.006+02:00

Expoziţie cu cele mai bune 150 de portrete din “Vanity Fair”, în galeria National Portrait
Revista “Vanity Fair” a surprins vremurile în schimbare din secolul XX în imagini – de la epoca Jazz-ului, după Primul Război Mondial, la era Pop.
Portrete din aceste două perioade se regăsesc pentru prima dată în expoziţia Vanity Fair Portraits-Photographs 1913-2008, care se inaugurează astăzi, la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta 150 de imagini, selecţionate dintre 10.000 care au apărut în circa 500 de numere ale revistei, imagini culese de David Friend şi Terence Pepper, după trei ani de muncă. De la Claude Monet, Amelia Earhart şi Jesse Owens până la David Hockney, Arthur Miller şi Madonna, cele mai diverse personalităţi împart expoziţia cu vedete ale Hollywood-ului ca Charlie Chaplin, Greta Garbo, Demi Moore şi Tom Cruise. "A fost o muncă dură. Am ales mai întâi teme, locuri, apoi fotografii şi imagini. A fost un process îndelungat, dar cred că am găsit ce e mai bun din ce e mai bun", a spus Friend, în timpul unei conferinţe de presă. Demi Moore arătându-şi sarcina goală în faimoasa fotografie făcută de Annie Leibovitz; Jack Nickolson excentric sau Hilary Swank sunt câţiva din artiştii de la Hollywood actuali, care împart spaţiul de expoziţie cu clasici ca Gary Cooper şi Katharine Hepburn.
Imaginile, fără embargo, sunt categorisite pe diverse discipline: pictură -Pablo Picasso, literatură -Ernest Hemingway şi Aldous Huxley, muzică -Louis Armstrong, Mick Jagger şi Madonna, ciclistul Lance Armstrong. Publicată de Condé Nast în 1913, în timpul exploziei Jazz-ului, revista s-a prezentat ca un veritabil catalizator cultural, promovând opere şi portrete ale unor personalităţi precum scriitorul britanic Thomas Hardy, dansatorul Fred Astaire şi actriţa Greta Garbo. Fotografiile au devenit celebre şi datorită unor Man Ray, Cecil Beaton, Andre Kertesz şi Edward Steichen, ale căror portrete apar în retrospectivă. Icon-uri culturale ca pictorul David Hockney, regizorul Billy Wilder, muzicianul Miles Davies, fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher sunt tot aici. Expunerea va fi deschisă până pe 26 mai. Ea va călători la Edingurgh, Los Angeles şi Canberra.

Fabricat în Cuba

2008-02-11T17:44:00.000+02:00

Fascinaţie, ritm, frumuseţe, renume, rafinament, calitate, originalitate, Havana, şi cred că am spus totul. „The Havana Lounge”, noul proiect al elitelor muzicii cubaneze, a fost prezentat la Bucureşti, duminică, într-o Sală a Palatului arhiplină. Spectacolul a început la 20.30 şi s-a încheiat la 22.40, în uralele celor 4.000 de spectatori.
Pe ecranul mare, în timpul spectacolului, au fost prezentate imagini din Cuba, oameni, locuri, „El Che”, Fidel, copiii care învaţă să danseze, mizeria străzilor, şi muzică, multă muzică. O ţară care „a stat pe loc”, o ţară care a rămas undeva prin anii 60. Cineva spunea că trebuie să vezi Cuba acum, când e atât de săracă, când e virgină, când încă americanii nu au dat buzna. Tot ce poartă marcă cubaneză este autentic, fără nimic artificial. „Această revoluţie e eternă” se vede scris pe un panou, în trecerea aparatului de filmat. Imaginea Revoluţionarului, a frumosului cubanez-erou a însoţit toate piesele legendarilor muzicieni. Această „revoluţie” e şi muzicală. Când Ry Cooder arată lumii, în 1997, muzica de la Buena Vista Social Club, transformată într-un album cu acelaşi nume- album de Grammy - totul devine un fenomen internaţional. În 1999 apare şi filmul lui Wim Wenders, un documentar-biografic, în care majoritatea rolurilor sunt jucate chiar de membrii trupei. Ry caută în Havana clubul renumit. Toata lumea ştia de el, nimeni nu reuşea să îi spună locul exact, se pare că era puţin ambulant şi îşi schimbă des casele. Muzicienii povestesc despre moda Buena Vista de acum jumătate de secol cu aceeaşi plăcere, mai întai timidă, apoi de neoprit, cu care povestesc bunicii despre cum era pe vremea lor.
Nu se ştie cu exactitate de unde provine son-ul. Istorii aşează rădăcinile în partea de est a insulei, în zona muntoasă Sierra Maestra, la sfârşitul secolului XIX. Primele aşezări în acestă parte a Cubei au fost întemeiate de hispanici provenind din Andaluzia şi Insulele Canare, iar ceva mai târziu, departe de oraşe, s-au stabilit africani din triburile Bantu şi Dahome. Cele două comunităţi au interacţionat, iar schimbul de elemente culturale a născut noul gen muzical „son”.

„Los superabuelos”

Teresa Maria Caturla, Maria Viktoria Rodriguez, Julio Alberto Fernandez sunt vocile din „Havana Lounge”, alături fiind Yanco Pizaco, Daniel Ramos Alayos, Julienne Oviedo Sanchez, Tomas Ramos, Rodolfo „Peruchin” Argudin Justiz, Bruno Rogelio Collazo, Adalberto „Candelita” Martinez şi Ivan Pastrana Palacios.
Înainte de Revoluţia din 1959, Buena Vista era un club exclusivist din Havana. Astăzi el nu mai există, dar muzica a fost transmisă din generaţie în generaţie tradiţia „son”-ului prin virtuozitatea „superbunicilor” („los superabuelos”).
Show-ul de la Bucureşti a fost unul incendiar, pasiunea pentru muzică fiind trezită, mai ales, de cele două doamne: Teresa Garcia Caturla şi Maria Viktoria Rodriguez. Cele două dive au ridicat sala în picioare la fiecare apariţie. Cubanezii sunt calzi, ştiu să comunice (şi când e muzica la mijloc nimic nu-i inhibă), s-au simţit bine alaturi de români, şi au mulţumit cum au ştiut mai bine, prin son, mambo, cha cha, salsa, rumba, guajira, danzon, abakua, bolero. Doamna muzicii cubaneze, Teresa Garcia Caturla, la cei 68 de ani a dansat, cu aceeaşi vitalitate, alături de patru tinere românce, dansatoare ce au întâmpinat publicul la intrarea în sală cu momente de salsa. „Ce surpriză!”, „Neaşteptat!” am auzit pe câţiva încântaţi de ceea ce au oferit organizatorii, Emag!c entertainment. Şi de această dată Emag!c a ţinut cont de toate detaliile, organizare ireproşabilă.
Fiecare muzician a avut momentul lui, toţi creează poveşti de neuitat în aceste solo-uri. Publicul a vibrat în ritm, a dansat. Nu te aştepţi să fie altfel la concertele Buena Vista. Şi le-am văzut pe toate in Bucuresti. De fiecare dată va fi la fel. De ce? Pentru că bucuria de a trăi şi pasiunea pentru frumos sunt un stil de viaţă pentru cei care vin din ţara lui Che Guevara. Pot sa spun: „Viva la revolucion cubana!”

Foto: Gabriel Olteanu

Instantanee de carnaval

2008-02-03T21:50:00.001+02:00

Foto: AFP

El Greco renaste la Sevilla

2008-02-01T16:14:00.000+02:00

'El Greco, Toledo 1900' se inaugureaza astazi, la Muzeul de Bellas Artes din Sevilla. Este vorba de 24 de lucrari realizate de pictor la inceputul secolului XX. Operele vin din diverse colectii publice si private, in special de la muzeul El Greco sic el din Santa ruz din Toledo. Mai mult, expozitia include un exemplar magnific al “Operelor complete de Jenofonte” (nu stiu daca trebuie tradus, dar nici cum nu stiu!), notate de El Greco si care apartin bibliotecii Marques de la Vega Inclan, fondator al Muzeului El Greco. Aceasta expozitie va putea fi vazuta pana in 30 martie la Sevilla, dupa care va pleca la Muzeul de Arte Frumoase din Valencia. Aici va ramane din 15 aprilie pana pe 15 iunie. Coincide cu Expozitia Internationala din 2008 (25 iunie-30 septembrie). Asa ca puteti prinde expozitia la vara, in concediu.

P.S. Daca tot suntem pe taram iberic, in martie ne va vizita, din nou, cine, cine?…. ati ghicit - Joaquin Cortes. Asa ca stati aproape. Vin cu informatii…

Ce muschi ai facut Marian!?

2008-01-31T23:48:00.000+02:00

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand merg la petreceri (care se anunta foarte interesante) ma lasa rece tot ce vad, tot ce aud. Faptul ca vezi tot felul de dudui (pe care daca le intrebi cu ce se ocupa, iti trantesc niste denumiri englezesti de nu-ti mai trebuie nimic), faptul ca toata lumea se imbulzeste la mancare, muzica e data la maximum (nu te intelegi cu cel cu care vorbesti), totul fiind o conventie, nu ma impresioneaza. Nici nu cred ca asta e scopul. Dar nici distractia nu e cuvantul de ordine. Nu-mi plac petrecerile mondene. Sunt inutile (poate cele caritabile sa conteze), pierzi timp, si inca ce de timp... Asta, cand totul se scurge cu viteza luminii.
La petrecerea HBO-10 ani nu m-a impresionat nimic. Da, o vezi pe Dorotheea Petre, ii zambesti lui Gyuri Pascu, te saluti in treacat cu Cristi Mungiu, Topescu e si el, Geanina Corondan se fataie cu caciulite sic, dar cand stiu ca toti vin pentru a se intalni cu vechi prieteni sau pentru ca e o obligatie, sau pentru ca au colaborat cu respectivele brand-uri, nu ca sa vorbeasca cu tine, nu ca sa anunte vreun proiect, nu te mai intereseaza. Pentru ca mi se pare foarte iritant sa mergi ca ziarist sa tragi de maneca un artist si sa-l intrebi ce face sau cum a zis o colega: 'Ce muschi ai facut Marian (Ionescu)!? Oare atat de... in pana de idei sa fii, incat doar acest aspect sa te intereseze? Oare Marian a mai facut si altceva, in afara de sala? Nu ma intereseaza. Oricum, pe mine una nu ma interesa nici cu cine vin ei, 'vedetele', nici cu cine pleaca, mai ales cu cine fac gimnastica si nici cu ce masina sau iubit se afiseaza. In schimb observi, cu mila, aceleasi persoane care arunca in poseta mancare si care se alimenteaza pentru saptamana in curs. E un sport des intalnit in istoria petrecerilor mondene.
Plictiseala. HBO aparea cu litere de-o schioapa pe pereti. Atat. Iar un tanar imberb prezenta niste concursuri lipsite de noima. Anunturile erau facute de parca urma Oscarul pentru Cel mai bun film. Nu merg la asemenea party-uri, dar cand nimeresc, o dau in bara. Mai sigur e sa nu ai de-a face. Oricum nu pierd prea mult timp. Ma lamuresc repede. Vad un muschi bine conturat si ma linistesc. Deci, mai e o speranta pentru 'vedete'?

Madrid se priveste prin obiectiv

2008-01-31T23:01:00.000+02:00

O expozitie la Conde Duque recurge la istoria Capitalei printr-o selectie de 300 de lung-metraje filmate pe strazile sale.
Zeci de imagini, trei documentare si o colectie extinsa de mai mult de 200 de fotografii formeaza nucleul expozitiei „Asa arata Madrid... la cinema”, expozitie ce arata, prin ochii mai multor realizatori, cum orasul a trecut in ultimul secol de la sat, prin oras, la urbea cosmopolita. „Asa arata Madrid... la cinema” a imprumutat titlul dintr-un film omonim din 1957, care va fi vizionat in Spatial II al Muzeului de Arta Contemporana, pana pe 11 martie. Se analizeaza, astfel, in profunzime cum a fost reprezentat orasul pe pelicula din 1918 pana astazi, ca într-un simplu scenariu. “Pe mine m-a interesat mai mult periferia madrilena, nu centrul, mai mult decat zonele mitice ca Sol sau Castellana”, a afirmat Carlos Saura la vernisajul expozitiei, expunere ce include si filme ale sale, ca “Los Golfos” (1960), fotografii de la filmarile pentru “Deprisa, deprisa” (1981) si “Taxi” (1996). Cineastul, nascut la Huesca, pentru care viata s-a scurs practic in intregme la Madrid, a antrenat mai tinerii regizori sa redea orasul ca el, iar generatia lui a prezentat urbea din vremurile tineretii sale, pentru ca, “este la fel de vie si s-a schimbat atat incat nu mai stiu ce e Madrid-ul”.

„Greii“ presei s-au retras. Revin ei in alt format?

2008-01-30T22:43:00.000+02:00

”Dupa Revolutie le-am citit cu nesat gazetele, intr-o epoca in care nu aveau la dispozitie „miracolul“ internetului sau pe cel al telefoniei mobile. Am invatat in facultate din studiile de caz ale publicatiilor de care se ocupau. Ani buni, ziarele se confundau cu ziaristii „de fortă“ in jurul carora erau construite: Petre Mihai Bacanu („Romania libera“), Ion Cristoiu si Cornel Nistorescu („Evenimentul zilei“), Sorin Rosca Stanescu („Ziua“) sau Cristian Tudor Popescu („Adevarul“). Ultimii ani au schimbat perceptia”. Asa nota EVZ intr-un numar din zilele trecute. Cristian Tudor Popescu a demisionat de la „Gandul“ in urmă cu doua saptamani, Sorin Rosca Stanescu a plecat de la conducerea “Ziua” acum cateva zile, Emil Hurezeanu a parasit “Romania Libera”….
Un personaj care inca se mai agata de un asa-zis brand de presa, imi spunea “Nu vezi ce miscari sunt in presa?” Sigur ca sunt miscari, au fost mereu si vor fi… Insa directia in care ele merg e interesanta. Un alt comentator de presa dadea un prognostic destul de greu de realizat, dar in acelasi timp posibil: ‘Dinozaurii se vor uni si vor scoate un ziar’. Chiar daca ar fi posibila o astfel de unire, e greu, e foarte greu sa reziste cu personalitati de diferite calibre si ‘interese’. Ar fi interesant sa vezi un ziar numai de editorialisti. Atunci lupta presa! S-ar mai anima si mass-media asta, plina de partizanate politice, de altfel. Sa apara si o alta concurenta, in afara trusturilor deja celebre.
Intrebarea e: Ce partizanate vor face ‘greii’ care ‘s-au retras(?)’ daca se vor alia?
Daca aveti un raspuns, nu ezitati…

Victoria Beckham, goala pentru o cauza buna

2008-01-30T20:34:00.000+02:00

Are faima de femeie rece. Cu toate astea, Victoria Beckham are partea ei de solidarietate si a acceptat sa faca o campanie in care a pozat goala pentru a alerta asupra riscurilor contractarii cancerului de piele. T-shirt-ul in care apare nu este unul oarecare. Este semnata de celebrul Marc Jacobs. Sloganul spune “Protejeaza-ti pielea in care esti”. Sotul ei, in vizita in Brazilia, a fost vazut purtand tricoul.
Celebritatile care au pozat in acest fel, anii trecuti, au fost Julianne Moore, Naomi Campbell, Winona Ryder, Selma Blair si Dita von Teese, intre altele. Acum ceva ani, Poch Spice a pozat pentru o alta campanie, purtand numai o pereche de pantofi marca Jimmy Choo. Se pare ca brand-urile atrag si gesturile de caritate.

Cortés se intoarce la Barcelona

2008-01-30T20:19:00.000+02:00

Joaquín Cortés se intoarce la Barcelona pentru a dansa, incepand de azi, la Teatrul Tívoli 'Mi Soledad'. Spectacolul a fost vazut si la Bucuresti, in 2006. Artistul din Cordoba prezinta, pe 3 februarie, in cadrul editiei a IX-a a Festivalului Mileniului, un montaj pe care l-a prezentat in Mexic acum trei ani şi care a fost prezentat doar in Europa si Spania, pana in 2006. Cu un scenario minimalist, costumele lui Jean Paul Gaultier, Cortés va interpreta un singur dans acompaniat de 18 muzicieni. 'Mi soledad' este al saselea spectacol al lui Cortes care a fost vazut mai intai la Madrid, apoi a facut un tur prin Spania.

Alejandro Sanz confirma stirea

2008-01-29T18:44:00.001+02:00

Cantaretul spaniel Alejandro Sanz a confirmat stirea: Jennifer López si Marc Anthony asteapta gemeni. Zvonurile au dezvaluit acest lucru inca din primele luni de sarcina. Spaniolul a dat vestea acum cateva zile in fata a milioane de fani, in timpul unui concert la Madison Square Garden, New York. Marc Anthony a cantat alaturi de Sanz Corazón partío, iar Sanz i-a multumit dedicand urmatoarele cantece copiilor lui Marc: "Celei mai frumoase mame din lume. Pentru voi, pentru copiii vostri..., acesti copii sunt binecuvantati", a comentat People.

50 de ani de dragoste pentru Paul Newman si Joan Woodward

2008-01-28T23:36:00.000+02:00

Paul Newman si Joan Woodward au intrat in istorie pentru carierele lor cinematografice curate. Dar si pentru ceva in plus: vor implini 50 de ani de casnicie. Marti, perechea cea mai stabila din Cetatea Filmului va sarbatori nunta de aur, un gest de a celebra o casnicie care le-a dat trei copii, 40 de filme si care a stralucit prin discretie si modestie.
Newman si Woodward s-au cunoscut in 1953 pe cand erau studenti la Actor's Studio, dar la filmarile de la “Lunga vara fierbinte” (1958), de Martin Ritt, s-a declansat chimia.
Despre secretul succesului in casnicie, Newman a spus de multe ori: “De ce sa caut un hamburger, daca acasa am un antricot? Joan m-a sprijinit intotdeauna neconditionat in tot ce imi propuneam si cu toate fortele, asta include si cariera mea de sofer de curse, pe care ea nu a dorit-o. Pentru mine asta inseamna dragoste”.

Femeile lui GOYA

2008-01-27T20:09:00.000+02:00

Puterea dorintei
De la stanga la dreapta, Flora Martinez (interpreteaza rolul Milena in ‘Cantece de dragoste in clubul Lolitei’), Gala Evora si Manuela Velles, protagonista in ‘Haotica Ana’, de Julio Medem.

Mari doamne

De la stanga la dreapta, Blanca Portillo, Maribel Verdu si Belen Rueda. Trei dintre candidatele la Premiul Goya pentru Cea mai buna actrita.

Fratii Coen – cei mai buni

2008-01-27T19:46:00.000+02:00

Fratii Joel si Ethan Coen sunt castigatorii premiului Sindicatului Regizorilor de Film din SUA. Premiul a fost acordat pentru recenta pelicula “No Country for Old Man”. Acest premiu este considerat ca cel mai important pentru un regizor si vine sa anunte de obicei castigatorul la Oscar. Pelicula fratilor Coen este favorita la premiile Academiei Americane de Film, in timp ce Javier Bardem este candidat la Cel mai bun actor in rol secundar.

Premiul pentru cea mai buna regie, acordat de Sindicat, este in mod traditional barometrul pentru Oscar al regizorilor de film. Numai in sase ocazii premiul Sindicatului Regizorilor nu a coincis cu Oscarul.

Din mana lui Scorsese

A 60-a editie anuala a ceremoniei a avut loc intr-un hotel din Los Angeles. Fratii Coen au primit recompensa de la Martin Scorsese, cel care a luat acest premiu anul trecut pentru “Cartita”. 1.500 de invitati au asistat la ceremonia prezentata de actorul Carl Reiner.

Aut Cesar aut nihil!

2008-01-27T19:41:00.000+02:00

Decernarea premiilor cinematografului francez (César), care avea loc in mod traditional sambata, a fost mutata in data de 22 februarie, la cererea postului de televiziune Canal +, cel care difuzeaza spectacolul.

Cum era de asteptat, Marion Cotillard a fost nominalizata pentru César-ul celei mai bune actrite, ce recompenseaza prestatia din “La Môme”, dupa ce a fost incoronata cu un Glob de Aur si nominalizata la Oscar. “La Môme” are 11 nominalizari, dintre care cea pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Olivier Dahan) si Cele mai bune roluri secundare (Pascal Greggory si Sylvie Testud). Doua alte filme nominalizate la Oscar, “Scafandrul si fluturele” de Julian Schnabel si “Persepolis”, de Marjane Satrapi si Vincent Paronnaud, au primit nominalizari la César–ul pentru film strain.

Printre concurentii la trofeul pentru Cel mai bun actor se afla, alaturi de Michel Blanc (pentru “Les Témoins”, de André Téchiné), Jean-Pierre Darroussin (“Dialogue avec mon jardinier”, de Jean Becker), Vincent Lindon (“Ceux qui restent”, de Anne Le Ny) si Jean-Pierre Marielle (“Faut que ça danse”, de Noémie Lvovsky).

Actorul Jean Rochefort este cel care va prezida cea de-a 33-a editie a premiilor. Cel care va anima seara va fi Antoine de Caunes, urmandu-i lui Valérie Lemercier, prezentatoarea ultimelor doua editii.

La categoria Cea mai buna actrita in rol principal concureaza, alaturi de Marion Cotillard, Cécile De France, iar Julie Dépardieu si Ludivine Sagnier “se bat” pentru roluri secundare. Celelalte actrite ce aspira la o statueta pentru rol principal sunt Isabelle Carré (Anna M., de Michel Spinosa), Marina Foïs (Darling, de Christine Carrière) si Catherine Frot (Odette Toulemonde).

Francezii ne iau in calcul

Daca nu am fost luati in calcul la Oscar, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, de Cristian Mungiu, este nominalizat la editia din 2008 a premiilor César, la categoria “Cel mai bun film strain”. Pelicula sta alaturi de “Auf der anderen seite” (“The Edge of Heaven”), de Fatih Akin, “We own the night”, de James Gray, “Eastern Promises”, de David Cronenberg, si “Viata altora” de Florian Henckel von Donnersmarck.

Anul trecut, premiul César pentru cel mai bun film strain a revenit productiei “Fiecare se crede normal/ Little Miss Sunshine”, in regia lui Jonathan Dayton si a lui Valerie Faris. Filmul “La vie en rose/ La Môme”, de Olivier Dahan, si “Un secret”, de Claude Miller, adaptare dupa romanul omonim al lui Philippe Grimbert, sunt favoritele editiei (11 nominalizari fiecare). Cele mai multe nominalizari le au “Persépolis” (6), de Vincent Paronnaud si Marjane Satrapi, “La Graine et le mulet” (5), de Abdel Kechiche, si “Le Scaphandre et le papillon” (7), de Julian Schnabel.

Modigliani la Madrid

2008-01-24T23:17:00.000+02:00

Boem, damnat si genial

Ampla expozitie ce expune relatia pictorului italian cu Parisul lui Picasso si Gaugain

Prea mult teatru... in teatru

2008-01-18T13:29:00.000+02:00

Premiera de la Bulandra “Ce pacat ca-i curva”, piesa a lui John Ford, considerat de multi istorici literari drept ultimul mare autor dramatic al Renasterii engleze, nu impresioneaza decat prin costume superbe si decoruri ingenioase, textul fiind sub nivelul unuia de calitate. Poate pentru vremurile marelui Will un scandal ca cel provocat de incest surprindea publicul.

In zilele noastre, o tema de genul asta, si la un teatru de calibru ca Bulandra, nu-si avea locul. “Ford a atacat un subiect tabu: incestul. Numai ca i-a iesit nu o piesa scandaloasa, ci una de o imensa poezie“, a spus Darie.

Acest “Ce pacat ca-i curva” nu arata o imensa poezie, ci mai degraba te ingretoseaza, te face sa iesi din sala la auzul unor replici ca “Sunt vaduva, tu esti singur, hai sa fim impreuna!” Mai ales redate declamativ, pline de emfaza. Actorii, majoritatea tineri, nu reusesc sa transmita acea emotie pe care ar trebui sa o dea un text “plin de iubire”.

Iubirea care nu tine de morala

Probabil ca Elodia perioadei elisabetane a fost acest “Ce pacat ca-i curva”. Un subiect de genul acesta ar fi tinut prima pagina a tabloidelor (daca ar fi existat). Paralela cu Oedip nu poate fi ocolita. Ca si Oedip, Annabella si Giovanni nu pot schimba destinul, nu pot fugi de dragoste. Nu ei sunt raii acestei povesti, ci chiar aparatorii moralei, oamenii bisericii, care condamna lipsa moralei. Discursurile Bisericii sunt pline de condamnare, iubirea nu mai conteaza, nu face parte din predicile lor. Nuntiul Papal este interpretat aici de Marius Chivu, aparitie ce starneste rasul, rochia scurta de prelat al Bisericii ii confera o aura de neserios. Nu te poti increde in el. Tinerii incestuosi sunt interpretati de Vlad Logigan si Emilia Bebu (studenta). Claudiu Stanescu este sinistrul Vasquez, Ion Cocieru – simpaticul doctor, Cornel Scripcaru – fratele Bonaventura (cel care intelege pana la urma iubirea dintre cei doi si care-i ajuta). Marius Capota este don-juan-ul spectacolului, neveridic in acest rol. Oana Stefanescu, actrita la Odeon, este doica si aparatoarea iubitilor, dar si amanta tatalui acestora.

Spectacolul este foarte lung (aproape patru ore), iar la pauza multi dintre invitatii la premiera au parasit sala. Nu din cauza lungimii piesei, ci a textului, care abordeaza o tema nu tocmai incitanta. Daca subiectul este unul tabu, nu inseamna ca trebuie sa placa. Incita prin titlu. Curiozitatea face ca publicul sa vina la teatru. O scena de amor ca cea dintre protagonisti nu mai este o noutate pentru teatrul romanesc, montarea ei ar fi putut iesi din tipare. Insa nu o face. Se vrea un dans al iubirii, dar nu este decat gimnastica. Din stal s-au auzit chicoteli pe parcursul intregului spectacol.

Recomandarea piesei o face prezenta pe afis a regizorului Alexandru Darie, precum si a scenografului Octavian Neculai. Ce pacat insa de costume si decor, ce pacat de bani…

Tapis Rouge

2008-01-15T21:47:00.000+02:00

Critics' choice awards, 7 ianuarie-Los Angeles

Javier Bardem - Cel mai bun actor in rol secundar 'No Country for Old Man'

Manifestatii anti-Guantanamo in lume

2008-01-14T21:15:00.001+02:00

Mai multe sute de persoane in salopete portocalii, asemanatoare cu cele purtate de detinutii de la Guantanamo, au manifestat astazi, in lume, pentru inchiderea centrului de detentie american din Cuba, care a fost deschis acum 6 ani.

Marion Cotillard, recompensata cu un Glob de Aur pentru "La Môme"

2008-01-14T21:06:00.000+02:00

Actrita Marion Cotillard a fost recompensata cu un Globe de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film musical sau comedie, pentru interpretarea magistrala a celebrei Edith Piaf, in “La môme”. Marion Cotillard, 32 ani, a devenit cunoscuta in comedia de actiune “Taxi”- 1998, inainte de a primi Caesar-ul pentru rol secundar feminin, in 2005 pentru „Un long dimanche de fiançailles”. Ea a inceput o cariera hollywoodiana in 2003 cu “Big Fish” al lui Tim Burton, urmat de “Une grande année” de Ridley Scott, cu Russel Crowe, in 2006.

N-a fost sa fie...

2008-01-14T20:20:00.000+02:00

Iata ca, ce prevesteam eu acum cateva zile, nu s-a adeverit. Mungiu mai si rateaza. Ne cam invatasem sa luam premii. Cred ca mai e nevoie si de altfel de filme ca sa putem lua un Urs de Aur, un Glob sau un Leu. Mai e pana atunci. Ce sa mai spunem de Oscar? Nu mai am chef sa scriu de Mungiu. Nu mai pot. Tot anul am scris de '432'. Film bun, de altfel, care mi-a placut nespus. Dar vreau sa se termine cu aceste premii la care tot speram. Sa vina si ceremonia Oscarurilor, sa vina si Venetia, si Berlinul, si sa scapam de chin. A devenit un chin. As vrea ca de anul asta sa avem si mai multe filme, in festivaluri, si chiar premiate. Nu ca anu' asta nu am fi avut. Dar sa nu ne oprim. Cred ca cinematografia romaneasca va arata mai multe. Vreau sa cred ca acest '432' nu-i un accident. Ii doresc succes lui Cristi, as vrea sa ia Oscarul, dar sa faca si anul asta un film, si la anu', si..., si..., care sa sparga tiparele si care sa-i dea gata pe francezi, la Cannes. Daca am lua inca un Palme d'Or nu m-ar mai interesa niciun alt trofeu. Nici acum nu mai conteaza, dupa ce am luat cel mai important premiu din cinema, dar, presa mai vrea, nu s-a saturat... Ne bucuram ca avem subiecte ('si inca ce subiect, Fanica!'), dar sa nu deviez. Numai faptul ca am fost nominalizati pentru prima data la Globuri e un mare succes. Premiul nu mai conteaza. Suntem printre cei mai buni. In fine, vreau Oscarul, dar nu mai vreau sa scriu despre el. Vreau sa ne bucuram pur si simplu. Ii tinem pumnii lui Cristi. Bafta!

Traim in Romanica...

2008-01-13T22:20:00.000+02:00

Dupa o saptamana, nu foarte agitata mi-am zis sa ies (unde e mai comod pentru orice 'figurant' - in Mall). Nu de alta, dar imi plac discutiile cu prietena mea (cronicara ca si mine) Roxana. Fireste ca intr-un loc unde 'mintile luminate' se aduna sa dezbata minciunile lui Base', care e viitorul Noricai, oare Videanu se gandeste la urmatoarea zapada, reporterii sunt asa de informati precum par, si asa mai departe, cum 'romanul e avid de informatie', mi-am zis ca n-ar fi rau sa ne dam si noi ca avem bani precum Casuneanu si Umbrareanu si sa iesim la o... bere. Ne-a luat cam juma' de ora sa gasim masa. Dar fetele pline de inteligenta care ne priveau cu mila, mi-au dat siguranta... si... increderea ca niste dame ca noi vor gasi un locsor sa poata privi aceasta lume in plin avant (nu stiu catre ce insa, nici ei nu cred ca stiu). Oricum, am fost norocoase. Gasim o masa retrasa. Servire execrabila. Dar la ce sa ne asteptam. Nu putem cere si servire impecabila dupa ce am gasit masa. Ar trebui sa ajunga. Discutiile noastre, inclin sa cred fara falsa modestie, ca sunt mereu constructive, si mai ales ne dau incredere. E de bine.
Tocmai cand dezbateam mai aprig problemele din media romaneasca, oprindu-ne la favoritul nostru Mircea Badea, ridic privirea peste umarul Roxanei si vad, pe cine credeti? Ati ghicit. Era el. Singur. Manca. Oau! Un om normal manca la o masa. Am avut un impuls de a ne ridica sa-l salutam si sa-l si 'umflam': 'De ce nu citesti, ma musiu, din Cronica la emisiunea ta?' Dar, educatia ne-a impiedicat si ne-am gandit ca poate omul nu e de stanga sau poate nu agreeaza stilul nostru. Si nu se dereanjeaza un om de la masa. Asa ca aceasta a fost sansa, poate nu ultima, de a-l 'umfla' (nu e un cuvant urat, e citire de la Nenea Iancu) pe Badea. 'Traim in Romanica si.... '

Parisul in culori

2008-01-12T16:58:00.000+02:00

Expozitia 'Paris in culori, de la fratii Lumiere la Martin Parr' poate fi admirata la Primaria orasului.

Şi-a pierdut Sundance sufletul?

2008-01-12T16:35:00.000+02:00

La ediţia a 30-a, festivalul independent care l-a descoperit pe Tarantino, se confruntă cu critici dure la adresa comercializării propunerilor sale.

Lui Garth Janings i s-a părut foarte straniu faptul că organizatorii festivalului Sundance i-au cerut diametrul torsului său. Cel de-al doilea lung-metraj al său, Son of Rambow, a fost acceptat in festival pentru reflecţia pe care o avea, şi nu părea sa existe un motiv logic pentru cererea lor.

Sundance celebrează anul acesta 30 de ani şi a pretins mereu ca regizorii să fie in centrul atentiei. Nu se explică de ce in ultima vreme piata cinematografica independenta s-a transformat intr-una mult mai prospera. Ceea ce se vroia o mostră de pelicule de cinema independent, putin conventionala, sărbătorită intr-un colt din Utah (Statele Unite), s-a transformat intr-o orgie de oferte prevestitoare de Oscar intre marile intreprinderi cinematografice avide de a purta următoarea cruce a cinema-ului independent şi comercial.

In editia de anul acesta, ce va avea loc pe 17 ianuarie cu un juriu prezidat de Quentin Tarantino, se vor prezenta aproximativ 3.000 lung-metraje, din care juriul de la Sundance accepta doar 125, ce vor fi proiectate timp de 10 zile.

In 1978, cand un licentiat in cinema a fondat Utah/US Film Festival in Salt Lake City, acest eveniment avea ambitia de a programa o retrospectiva a filmelor clasice americane, de a conduce dezbateri cinematografice şi de a celebra un concurs de pelicule din afara sistemului, facandu-le sa ajunga la publicul larg. Entuziasmul fondatorului a fost imbratisat de serviciile mai multor prieteni, tovarasi şi rude. Sotia lui Robert Redford, Lola, pe atunci studenta entuziasta, a fost primul presedinte al juriului festivalului.
Festivalul atragea numai entuziastii dedicati, si, chiar daca ambitiile lor erau demne, filmele erau mediocre. Dupa primul an, festivalul avea o datorie de 27.000 de euro. După sase ani de deficit permanent, salvarea a venit de la Redford, care a acceptat sa se ocupe de gestionarea banilor festivalului prin intermediul Institutului sau, Sundance, fondat in 1981, ce rasplatea regizorii tineri.
Un sofer de autobuz ii conducea pe cei cativa asistenti ai festivalului. În 1988, Steven Soderbergh a condus chiar el vehiculul, ca voluntar. Iar in anul urmator s-a intors cu filmul sau de debut “Sex, minciuni şi casete video”. Filmul nu numai ca a meritat Premiul Publicului, chiar a dezlantuit un razboi de oferte intre studiouri şi a reusit sa stranga mai mult de 17 milioane de euro. S-a transformat in chintesenta succesului intelectual de la sfarsitul anilor ‘80.

In 1992, un fost angajat al unui videoclub, pe nume Quentin Tarantino, a prezentat primul sau lung-metraj, Reservoir dogs, in festival. Filmul a fost achizitionat de Miramax, producator independent de mare success, condus de fratii Harvey şi Bob Weinstein, o pereche de impresari deja celebra. De la Reservoir dogs, niciun reprezentant, producator, companie sau actor in rol secundar nu a mai indraznit sa piarda Sundance-ul. Hotelurile si-au marit costurile, in timp ce Park City (cu 8.000 de locuitori) incerca sa se adapteze la cresterea numarului de vizitatori, care ajunsese la 52.000.

“Succesul atrage banii şi banii atrag succesul”, semnala John Anderson, critic de film. "Redford se simte atras de el. Nu-i convine ca Britney Spears şi Lindsay Lohan se plimba pe bulevardul principal, dar este constient ca acest fapt aduce anumite recompense”.

Cine ne (in)canta in 2008?

2008-01-11T14:24:00.000+02:00

Dupa cel mai aglomerat an in materie de concerte live din istoria Romaniei, organizatorii de spectacole au anuntat deja cateva nume interesante, printre care diva pop australiana Kylie Minogue, Lenny Kravitz si maestrii heavy metalului, Iron Maiden.

Lenny Kravitz va canta la Bucuresti pe 26 iulie, Kylie Minogue are programat concertul pe 17 mai 2008, iar Iron Maiden, pe 4 august 2008. Toate cele trei concerte vor avea loc pe Stadionul Cotroceni din Bucuresti.

Dintre proiectele neconfirmate: Aerosmith este una dintre cele mai importante trupe rock americane care ar putea sosi, in premiera, in Romania, pentru un concert care va avea loc, spun surse neoficiale, pe 24 iunie 2008, cel mai probabil pe Stadionul Cotroceni.
Linkin Park va concerta in primavara anului 2008 in Bucuresti.

U2 la Bucuresti?

Faptul ca i-am putut asculta la noi pe Depeche Mode, in 2006, ca in 2007 au fost cei de la Rolling Stones, ne face sa speram ca in 2008 i-am putea aplauda pe miticii U2 sau pe Madonna. Din pacate pentru cei care sperau la un eventual concert al irlandezilor U2 la Sibiu, trupa anunta, pe site-ul oficial, ca nu planuieste niciun turneu pentru 2008.

Madonna implineste anul acesta 50 de ani, motiv pentru un turneu aniversar. Desi Madonna nu a anuntat nimic, pe diverse site-uri este deja detaliata o parte dintr-un eventual program de turneu. Organizatorii de spectacole din Romania se arata sceptici ca o vom avea pe Madonna la Bucuresti in 2008,

Nu avem stadioane pentru trupe ca U2 sau ca Madonna. Stadionul National s-a inchis, singurul cu o capacitate de 20.000 de locuri este Cotroceniul, care nu face fata, insa, unor evenimente care nu se desfasoara pentru mai putin de 40.000 de spectatori.

Anul concertelor din 2008 se va deschide cu un spectacol „Live from Buena Vista: The Havana Lounge”, care va avea loc duminica, 10 februarie 2008, la Sala Palatului din Bucuresti. Spectacolul va incepe la ora 20.30 si va beneficia de participarea „marii doamne a muzicii cubaneze”, Teresa Garcia Caturla, alaturi de Julio Alberto Fernandez - membru de marca al „Buena Vista Social Club” si vechi colaborator al lui Compay Segundo.

Carla Bruni sau viata de dupa cariera

2008-01-09T20:42:00.000+02:00

Ce se poate spune despre viitoarea 'madame'? O fosta modeala, devenita cantareata, viitoare prima doamna. Un parcurs destul de natural pentru o frantuzoaica care are obiceiul de a colectiona barbati puternici. Am descoperit-o cantareata si mi-a placut, imi placuse si ca model, dar de mana cu clovnul Frantei nu mai pare atat de inteligenta. Se pare ca farmecul frantuzoaicelor e... cache. Sa speram ca vocea ei nu ne va fi interzisa odata cu le mariage.
Ma bucuram ca am gasit un fost manechin care nu a ramas la acest statut, de prezentatoare si atat. Stim doar ce se spune despre ele. Ma mira o astfel de apropiere, intre ea si Sarko, dar... Sunt curioasa daca noua postura o va schimba pe frumoasa talentata si in ce maniera.

Golden Globe vs. Oscar

2008-01-08T21:08:00.000+02:00

Ce poate fi mai important? Un glob de aur sau un unchi? Depinde pentru fiecare ce e mai valoros!? Si asta dupa ce ai tinut in mana o frunza de palmier? Mi se pare ca nu mai conteaza ce va lua Mungiu de acum inainte, dat fiind faptul ca a adunat cam tot ce se putea in materie de premii. Dar noi speram, si faptul ca am cucerit Palmierul avem ingamfarea sa credem ca vom cuceri si ultimele redute. Eu zic ca daca Globul de Aur va ajunge in palmaresul cinematografiei noastre, unchiul Oscar o sa vina sa stea la noi permanent. Daca predictiile mele se vor adeveri, mai avem putin pana pe luni, cand vom afla castigatorii de la Globuri. Oricum gala nu va fi, deci mai putine emotii si oricum Mungiu nu cred ca avea vreun costum pregatit, asa va putea privi conferinta de presa mai relaxat, iar daca va fi sa castige, o sa spunem ca i se cuvenea oricum premiul. Ma bucur ca nu va mai trebui sa facem tot felul de speculatii pe seama rochiilor actritelor, dar nicio grija, vine ceremonia americana de pe 24 februarie.

Istoria unui caiet legendar

2008-01-08T19:54:00.000+02:00

Moleskine este un carnet legendar al artistilor si intelectualilor europeni din ultimele doua secole: de la Van Gogh la Picasso, de la Ernest Hemingway la Bruce Chatwin. Tovaras de calatorii si de incredere, carnetul a conservat notele, insemnarile si sugestiile inainte ca ele sa devina imagini celebre sau pagini de carte pe care astazi le iubim si la care ne raportam. Produs la origine de catre micii manufacturieri francezi care furnizau papetariilor frantuzesti, frecventate de avangarda internationala, note-book-ul a devenit la sfarsitul secolului trecut de negasit: in 1986 ii disparuse si ultimului fabricant (o intreprindere de familie din Tours). “Adevaratul Moleskine nu mai este”, astfel a fost facut anuntul lapidar la papetaria de la care se aproviziona Chatwin, pe Rue de l’Ancienne Comedie. Scriitorul englez comandase 100 de exemplare, inainte de a pleca in Australia: el a cumparat toate carnetele Moleskine pe care a putut sa le gaseasca, dar acest numar era prea mic pentru a-l satisface. In 1998, gratie complicitatii unui mic editor milanez, Moleskine a revenit in papetarii. Martorul anonim al unei traditii extraordinare, carnetul si-a reluat calatoria. Acesta sesizeaza realitatea in miscare, capteaza detaliile, noteaza pe hartie cu caractere unice o experienta: Moleskine este un acumulator de idei si emotii care-si degaja energia odata cu timpul pe care-l traversam. Legendarul carnet negru reincepe, astfel, sa treaca dintr-un buzunar in altul, gratie diferitelor fonduri de pagina si meseriilor creative si imaginare din epoca noastra. Aventura lui Moleskine continua, urmarea ne va fi povestita de aceste pagini inca albe.

Ma pot mandri cu faptul ca sunt posesoarea unui astfel de exemplar, unul daruit de un remarcabil om de cultura (scriitorul Dinu Sararu). Cand ma gandesc ca pe aceste foi au insemnat Hemingway sau Picasso devin umila si parca ma sfiesc sa ‘murdaresc’ paginile galbui. Moleskine – carnet pentru schite, desene si tempera, asa arata prezentarea pe scurt a exemplarului, iar inauntru este un avertisment pentru cei care-l gasesc: “in cazul in care-l gasiti va rugam restituiti proprietarului”.

viata e...un cabaret

2008-01-06T21:09:00.000+02:00

... iar francezii sa traiasca

american dream

2008-01-06T20:59:00.000+02:00

intotdeuna americanii au stiut sa se vanda

clasic

2008-01-06T20:44:00.000+02:00

unora le place sa revada...

Joaquin Cortes - pasiune gitana

2008-01-06T18:29:00.000+02:00

Sa va reamintesc ultimul mare spectacol al lui 2007. Daca l-ati pierdut nu-i nimic, Joaquin revine in Romania.

Cu un nou look, cu parul tuns ceva mai scurt fata de pletele negre cu care era cunoscut, Cortés arata foarte proaspat in spectacolul de la Sala Palatului, de miercuri seara. In varsta de 38 de ani si cu o cariera de aproape 20 de ani, dansatorul a declarat ca va mai sustine spectacole atat timp cat conditia fizica i-o va mai permite. “Voi dansa atat timp cat corpul imi permite - cat voi mai avea forta fizica”, a spus el. “Nu sunt o persoana care sa-si minta publicul”.Sala arhiplina a Salii Palatului a beneficiat de un public elevat, care gusta ritmurile flamenco, si mai ales arta lui Joaquin Cortés. “Imi place mult sa improvizez”, a declarat Joaquin. Nu a vorbit prea mult cu publicul, decat pentru a le spune “Sunt mandru ca sunt tigan!” “Nu stiu prea bine engleza, dar mai bine dansez!” Construit pe improvizatie, “Zapatos Blancos” este un spectacol personal, nu poate fi descris in cuvinte, trebuie sa-l vezi. Joaquin se identifica cu scena, parca vrea sa se contopeasca cu muzica si scena, e ritm, iubire, multumire, e farmec, vitalitate, dorinta, e de-ajuns sa zambeasca ca sa-l aplauzi. Cu o trupa de 11 muzicieni, 20 de persoane cu staff-ul tehnic, hainele pentru spectacol sunt marca Jean Paul Gaultier, iar muzica este compusa de Antonio Carbonel, “in parte chiar si de catre mine”, a precizat Cortés. 3 milioane de euro este suma cu care artistul si-a asigurat picioarele. Merita banii. In timpul spectacolului, Cortés a demonstrat ca e un bun regizor si i-a cerut lui Nando (cel care se ocupa de lumini) sa creeze o atmosfera “mas intima” pe scena, cu multa lumina rosie. „Da, mai intima, adica inchizi lumina si lasi reflectorul numai pe mine”, a spus Cortes. “Da, dar spotul asta nu trebuie sa fie rosu, vreau sa fie mai pal”, a spus artistul in timp ce lumina care il punea in evidenta devenea, din rosu-aprins, galbena. Joaquin a mai sustinut un show la Sala Palatului, anul trecut. La fel ca atunci, am vazut un artist relaxat, care stie ce vrea publicul sau, stie ce sa-i ofere, se vede ca-si iubeste spectatorii. Incaltat cu “zapatos blancos”, Joaquin a calcat scena ca nimeni altul. Nu te poti satura de muzica tiganeasca, de jelitul acela sfasietor, de tobe, de voci, de palme, de atmosfera flamenco. Si mai ales de miscari marca Joaquin Cortés. Cu totii ne dorim sa traim o pasiune arzatoare (spaniola), asa cum se spune despre iberici. Joaquin Cortés face asta pe scena si e senzational.

Un teatru cu dame… de pica

2008-01-06T17:54:00.000+02:00

Pentru inceput vreau sa va arat un articol aparut la rubrica pe care am nascut-o in CR. Imi place mult nenea Iancu si de aceea...

Ce-ar fi TEATRUL fara eroine? Ce-ar fi VIATA fara protagoniste?
Femeile, cu siguranta, au un impur sentiment dramatic in ele insele. „Eternul feminin” (care, de ex. la Domnul Caragiale este in proportie de 80%) graviteaza in jurul constructiei dramaturgice. Femeile detin puterea, influenta, domina, cu abilitate, se prefac subtil, sunt agresive, isi consuma energiile cu folos, mai ales pe scandura. Femeia i-a inspirat pe Goethe, pe Dante, pe Cehov, pe O’Neill, pe Williams, etc. Ea este Autoarea. Fr. Fischer distingea la Kierkegaard cateva atributii ale femeii: ea ar reprezenta (filosofic vorbind) imediatul, esteticul, placerea, senzualitatea, trupul, exteriorul, natura, finitul, timpul, paganismul, lumea. Goethe spunea ca „eternul feminin ne-nalta in tarii”... si avea dreptate. Sentimentul unicitatii e sublim. Femeia e enigma, e demon, e creator, e mit, e obsesie, e satisfactie, e mister, sclava si stapana, ii e permis totul in teatru. Dar in viata? „Astazi, de mici, fetele nu mai viseaza la feti-frumosi, ci bani, bani multi... si toalete, si automobil, si fast...” Nu se insela Camil Petrescu in 1914, cand nota acestea, sub pseudonimul Raul D. Cateva decenii mai tarziu alte fete isi doreau aceleasi lucruri (ce replica plina de adevar se auzea intr-o telenovela de succes: “Sa fii tarfa si sa triumfi!”). Sa fie oare acest Crez supremul obiectiv al fetelor de azi? Nu ne mira! Traim o “epoca a miilor de euro”, in care femeia nu mai uzeaza de farmecele clasice, ci de tupeu si aparente. Dar sa ne intoarcem la arta (poate aici mai gasim tipuri interesante). Un maitre al femeilor, Caragiale, a compus un teatru cu multe dame... de pica. Veta, Zita, Didina, Zoe, Efimita, Anca devin „dame de mare influenta”, nu numai in teatrul lui nenea Iancu, ci in Literatura. Eroinele lui Caragiale insumeaza toate tipurile de femeie. Ele traiesc si isi joaca bine rolul, autorul a stiut sa analizeze un intreg repertoriu de la amanta si sotie, pana la a-i acorda femeii virtuti, dar si „masti” de virtuti, facand-o patimasa, voluntara. Toate stiu ce vor, si primesc ceea ce si-au dorit. Ies invingatoare. Fizic, Caragiale a vazut Femeia mereu frumoasa, gratioasa, voinica, ochioasa, temperamentala. N-o sa gasim in toata tipologia lui Caragiale dame care sa nu atraga. Chiar daca straiele pot fi kitsch sau de mahala, chiar daca rezida un caracter infect sau vulgar, fie ca unele sunt nulitati spiritual, damele sunt pasionale si pasionate. “Chiar daca multe traiesc bigam (neoficial) precum Veta sau Zita, cand se despart isi gasesc repede consolarea, refacandu-si „viitorul”, nota Stefan Vida Marinescu, in cartea sa – “Caragiale si eternul feminin”. Iar cand inseala si sunt inselate (traduse) devin fiare. Schimband radical registrul, cand iubitul le e ucis, se razbuna, rasplatind drastic (ca Anca din „Napasta”). Pe aceste femei nu le paralizeaza nimic, din „persoane” ele devin figuri, prezente autentice, adevarate „uragane”. Au ele suflet sau se prefac, se joaca de-a amorul, urmarind interese materiale? Chiar de-ar fi adevarat, EA (madama) capata contur, credibilitate, statut, in teatru. In afara scenei stiu sa disimuleze cu abilitate, chiar mai feroce. Vicioase, mic-burgheze, negustorese, mahalagioaice, Ele sunt totusi adevaratii stalpi ai societatii, ai familiei, conducand ostilitatile, negocierile. Ele, cucoanele, demitizeaza aportul masculin, dirijand partitura, uzand de farmece. Freud nota astfel: „Pozitia femeii va fi intotdeauna... astfel: o iubita adorata in tinerete si o sotie iubita in anii maturitatii”.